Se observă în a doua imagine că în corpul articolului se vorbeşte, cu exces de corectitudine politică, despre “rromi”. Calculul meschin şi ipocrit al ziaristului Cornel Toma de la Adevărul este acesta: Atrag cititorii printr-un titlu mincinos şi scandalos, dar scriu corect textul, pentru a mă apăra dacă cineva mă acuză că bat câmpii.

Click şi Libertatea, s-au comportat ca două agregatoare de ştiri – pagini care adună titluri, fără filtru şi fără prea mult creier – au preluat ad-litteram titlul fabricat de Adevărul, fără o minimă verificare.

Bazaconia de titlu din Adevărul

De ce sunt greşit plasate virgulele în cazul de faţă? Răspunsul are propria logică, fără recurs la gramatică. Atunci când spunem deputatul PDL înseamnă că ştim exact la ce individ ne referim. Asta înseamnă fie că respectivul a fost amintit înainte, în acelaşi text (aici nu este cazul deoarece înaintea titlului nu este nicio altă informaţie), fie că deţine o funcţie care îl face unic, deci identificabil doar prin pomenirea acelei funcţii. Or PDL are mai mulţi deputaţi. Prin urmare, când zicem deputatul PDL trebuie să adăugăm un alt element de identificare, în cazul de faţă, numele.

Ar fi corect să se scrie, de exemplu, deputatul minorităţii armene, Varujan Pambuccian, a anunţat… deoarece există o singură persoană care îndeplineşte acest rol, de deputat al minorităţii armene.

Deci virgulele nu aveau ce căuta în titlu: Deputatul PDL Dan Păsat nu se lasă arestat. Şi nici rima, care vrea să dea un ton ghiduş, parcă nu este tocmai la locul ei. Dar asta e altă poveste.

Asistăm de o săptămână la comentarii ale oamenilor politici sau ale unor persoane cu notorietate publică pe tema alianţei dintre PNL şi PC.

PC a primit în cadrul acestei alianţe şapte locuri de senatori şi zece de deputaţi, conform protocolului făcut public. Ce câştigă însă PNL în schimb? Răspunsul se poate regăsi în câteva citate din presă:

-          La şedinţa BPC, Antonescu le-a explicat colegilor de partid că alianţa cu PC este câştigătoare pentru PNL nu numai din perspectiva sprijinului mediatic pe care PNL îl va primi din partea trustului de presă al lui Voiculescu… (Gândul & Mediafax, 5 ianuarie, autor Liliana Ruse)

-          Decât să facem alianţă cu Voiculescu şi Antenele, mai bine să facem cu Partidul Poporului şi cu OTV, a afirmat fostul premier Tăriceanu (Gândul & Mediafax, 10 ianuarie, Liliana Ruse)

-          Ei îşi fac rating cu invitaţi de la PNL, şi tot noi o să le plătim bani pentru publicitate în campanie…ar fi susţinut fostul ministru Ludovic Orban (Adevărul, 11 ianuarie, Romulus Georgescu)

-          Apoi, nu inteleg de unde graba de a ne alia cu PC, sau cu oricine altcineva. Ce rezolva acest lucru? O atitudine mai binevoitoare a moderatorilor de la Antena 3 fata de dvs / PNL la schimb cu locuri eligibile pentru conservatori la viitoarele alegeri? Oricum o atitudine binevoitoare o aveati / aveam si oricum nu (prea) conteaza, asa cum s-a vazut in ultimele exercitii electorale. (Raymond Luca, parlamentar PNL, într-o scrisoare către Crin Antonescu)

-          Acum, PNL are nevoie de un vehicul, nu doar politic, ci si mediatic. (comentatorul politic Cristian Pârvulescu, 13 ianuarie, inpolitics.ro)

Plecând de la premisa că aceste afirmaţii sunt reale (doar au fost citate de cele mai serioase mass-medii), trebuie luate în calcul cele două situaţii posibile:

1. Politicienii şi comentatorul citaţi fac afirmaţii fără acoperire, caz în care ei contribuie la discreditarea gazetarilor din trustul Intact Production.  Pentru că nu este  doar părerea unui politician ori a unora din tabăra adversă alianţei pomenite, ci a mai multora, persoane onorabile, din interiorul şi chiar a liderului PNL, aceste opinii tind să fie luate drept certitudini. În consecinţă, Clubul Român de Presă nu ar trebui să protesteze împotriva faptului că de la vârful mediului politic se insinuează această idee în opinia publică? Afirmaţiile nu îi afectează doar pe ziariştii trustului Intact Production – pe care nu i-am auzit să-şi arate nemulţumirea că o  înţelegere politică negociază felul în care ei îşi fac munca -, ci întreaga breaslă a gazetarilor. Aşadar, de ce nu protestaţi?
2. Afirmaţiile corespund realităţii. Adică prin alianţa politică în discuţie, cu Antenele, PNL câştigă o atitudine binevoitoare a moderatorilor acestora, un sprijin mediatic. Prin urmare, prin această alianţă, trustul Intact Production va face o presă partinică, în favoarea PNL. Cu alte cuvinte, este acceptat public faptul că ziariştii din trustul Intact Production vor servi intereselor politice ale familiei care o patronează. Situaţie mai gravă decât prima, care impune intervenţia publică a CRP, cum a făcut-o şi în cazul aşa-numitelor “stenograme Vântu”. Ne amintim că în decembrie CRP a protestat faţă de felul în care mai mulţi angajaţi din trustul Realitatea-Caţavencu acceptau umili să-şi suspende etica de gazetar, pentru a acţiona exclusiv în interesul patronului, aşa cum acesta cerea explicit şi imperativ în transcrierea uneia dintre înregistrări. Aceeaşi întrebare, dacă situaţia descrisă în acest caz este valabilă: De ce Clubul Român de Presă nu se arată indignat faţă de anexarea politică a unei instituţii de presă?

Dacă mergem riguros pe logica lucrurilor, nu există decât cele două situaţii de mai sus, caz în care singura problemă a CRP ar fi cui să-i adreseze protestul: vocilor publice cu notorietate care fac afirmaţii aiuritoare susţinând că presa este vehicul al politicii de partid ori patronilor companiei Intact Production şi partidelor din alianţa PNL-PC, care folosesc presa dispreţuind normele profesiei de jurnalist?

Deliberează Clubul Român de Presă în acest sens?

Actualizare 1 februarie: Răspunsul Indirei Crasnea, preşedintele Clubului Român de Presă

Stimate domnule Bellu,
V-am citit cu atentie opinia si am constatat ca dumneavostra imi cereti sa ma pronunt asupra opiniilor unor politicieni. Exprimate, probabil, in virtutea faptului ca politicul nu poate trai fara presa si viceversa.
Clubul Roman de Presa nu face si nu va face politica vreunui partid. Singurele cauze pe care le aparam sunt cele care sunt in favoarea industriei mass-media.
Cat priveste “politica”, exista un adevar simplu, acceptat : politica editoriala a unei entitati media este suverana pentru acea entitate.Acest adevar poate fi interpretat in fel si chip de voci din afara mass-media. Se intampla uneori ca acele voci sa isi inchipuie ca agenda politica se confunda cu agenda mass-media. Interpretarea le apartine.
Personal, imi place sa cred si ca “politica” careia ziaristii care se respecta ii dau intaietate este cea a propriei constiinte si a standardelor profesionale pe care si le impun.

I-am răspuns Indirei Crasnea:

Stimată doamnă,
Mulţumesc pentru interes şi pentru răspuns.
Dacă dvs., la o şedinţă de redacţie, veniţi cu o afirmaţie de genul Agerpres face interviuri fictive cu diverse personalităţi, nu înseamnă că aţi lansat o opinie, ci o aserţiune care poate fi evaluată în termeni de adevărat/fals. Ar fi o opinie dacă aţi spune că Agerpres face interviuri bune/ slabe, deoarece nu există o grilă universal-riguroasă care să stabilească dacă propoziţia dvs. este adevărată sau falsă.
Citatele pe care le-am adunat în scrisoare nu sunt păreri, ci afirmaţii, care pot fi adevărate sau false. Adică se poate verifica în ce măsură au corespondent în realitate. Şi de aici avem două situaţii:
1. Sunt adevărate. Înseamnă că politicul consideră normală subordonarea unui trust important de presă, caz în care mă gândesc că dvs. nu ar trebui să fiţi împăcaţi că cu această situaţie şi să vă faceţi publică nemulţumirea, exact ca la momentul “stenogramelor Vântu”. Şi de data aceasta ca şi atunci patronul subordonează mass-media pe care o deţine interesului personal.
2. Sunt false. Pentru că vin din partea unor politicieni de la vârful politicii (nu din partea oricui), nu trebuie să li se atragă atenţia că ei, ca persoane onorabile, care au fost la conducerea ţării şi ar putea fi din nou peste doi ani, nu ar trebui să lanseze astfel de informaţii care subminează credibilitatea presei?

Deşi nu apar în aceste imagini, aceeaşi prostie au comis-o Realitatatea.net şi Evenimentul Zilei.

Actualizare 10 decembrie
O zi după ce Evenimentul zilei a publicat ştirea cu şpaga luată de doi inspectori ai ANAF-ului din Constanţa, Adevărul o dă cu eticheta “Exclusiv”, ajunsă la fel banală şi fără de miez pe cât este “Senzaţional” pe ecranul OTV-ului.

Actualizare 17 iulie
Simpla informație despre transferul ratat al lui Marius Constantin în campionatul Rusiei a provocat două exclusivități!

ProSport, ediția online din 17 iulie 2009

Gazeta Sporturilor, ediția online din 17 iulie 2009

O situație similară s-a putut observa de Paşte, când lui Becali i s-au întâmplat două minuni. Mai întâi, a câştigat Steaua cu Gaz Metanul din Mediaş. După aceea, a venit eliberarea sa din arest. De al treilea miracol nu a mai avut parte pentru că avionul dinamoviştilor, deşi lovit de o pasăre, a aterizat cu bine. Dar discutăm despre altceva aici. În imaginile următoare, în colţul din stânga sus,  se vede la câte “exclusivități” a dat ocazia momentul eliberării.

Antena 3 n-a vorbit de exclusivitate, dar e drept că părea o filmare făcută pe furiș, cu camera ascunsă.

Asta aminteşte de cum Vadim Tudor se laudă cu autografele primite prin cutuma diplomatică de la birourile de presă ale diferitelor personalităţi, de cum PRO TV dădea ştiri cu Andreea Esca cu piciorul în ghips sau de cum Cartianu face din cărţile sale teme de editorial în ziarul care îşi spune cel mai important din România. Afacerea lui Dan Diaconescu nu mai trebuie pomenită.

Cu alte cuvinte, în agenda publică pe care un ziar sau o televiziune ar trebui să o reflecte (deoarece, cum se zice, şi-ar respecta publicul, s-ar gândi întotdeauna la interesul cititorului etc. etc. etc.) este loc oricând de inserturi care servesc înainte de toate interesului ziariştilor. Pentru aceştia a devenit complet neinteresant să trăiască precum un gazetar care colectează informaţia, o selectează, eventual o comentează separat, o dă mai departe şi apoi pleacă acasă. Pentru ei, ostentaţia turnesolului este preferată anonimatului de filtru cerebral al informaţiei, indiferent de ceea ce îi trebuie receptorului.

Articolul este de miercuri, dar sâmbătă a fost adus pe prima pagină.

În ziarele trustului Adevărul Holding nu doar că se scrie prin copy-paste neadus la zi, dar gazetarii de acolo, ghidaţi parcă de filosofia “uitaţi-vă cât de proşti suntem”, fac singuri trimitere la textul copiat.

Textul apărut în Click pe 11 iulie trimite la un articol identic publicat în Adevărul în urmă cu aproape jumătate de an (vezi foto de mai jos). Materialul din tabloid nu schimbă nici măcat referirea la "gropaniadă", despre care se scrie că s-ar fi întâmplat "ieri", deşi a avut loc în luna februarie.

Articolul publicat în Adevărul din 18 februarie.

În niciunul dintre textele de mai sus, nici în cel din Click şi nici în cel din Adevărul, autoarea nu numeşte sursa din care a luat declaraţia citată, un interviu pe care Sorin Oprescu l-a acordat Mediafaxului.

Şi cele două articole unite mai jos într-o singură imagine diferă prin data la care au fost publicate şi prin semnatarul lor, ultimul schimbând câteva cifre în textul din 2 martie a.c. şi republicându-l de proaspăt.

La Cotidianul, un titlu face carieră.

Mai mult, pasaje întregi sunt copiate, cu tot cu declaraţiile care erau valabile în urmă cu mai bine de jumătate de an! Astăzi sunt bune pentru a da impresia unui text documentat şi de nimic mai mult.

În preajma comemorării lui Michael Jackson, Libertatea începe să publice articole despre artist. Îl contactează pe Mihai Tatulici, care ar fi povestit ziarului emoţia pe care a avut-o la întâlnirea cu cântăreţul, în 1992. Dar absolut toate infomaţiile din Libertatea, unele reproduse mot à mot, începând cu titlul, au apărut cu un an în urmă în Academia Caţavencu! Prin urmare, este foarte probabil, ca – la cum ştim că se procedează în presa noastră – realizatorul şi prezentatorul tv. să-l fi îndrumat pe redactorul Libertăţii către sursă (Nu am timp să discutăm acum, vezi şi tu în Academia Caţavencu din iunie, iulie anul trecut, ia din interviul pe care l-am dat acolo), de unde acesta din urmă a copiat fără să citeze. Prin furt aşadar, s-a obţinut un produs jurnalistic nul pentru că nu aduce nicio informaţie suplimentară.

Articolul apărut în Libertatea pe 21 iunie 2010

Articolul apărut în Academia Caţavencu, pe 1 iulie 2009

Cancan se lăuda pe 16 iunie 2010 că a intrat în posesia unui film incredibil etc., exprimare care sugerează capătul unui efort de investigaţie, dar mai ales exclusivitate. Bunăoară, în mod normal, nu spune nimeni că a intrat în posesia unui bilet de tramvai, deoarece este un lucru accesibil oricui, dar se poate zice astfel despre o scrisoare inedită. În cazul de faţă, filmul pe care tabloidul îl anunţă ca pe o captură extraordinară se găseşte pe Youtube din noiembrie 2009 (a doua imagine de mai jos), adică este mai la îndemână decât un bilet de transport în comun.
Şarlatania este evidentă: sugerăm că suntem ziarişti cu surse, ziarişti care se străduiesc să obţină materialele pe care le oferă cititorului. În fapt, punem subiecte nule jurnalistic pe prima pagină, stând în redacţie, fără să depunem niciun efort. Dar dacă am spune adevărul despre cum muncim şi despre cât de facil ne realizăm articolele, nu am mai putea să le pretindem oamenilor să ne acorde timp, încredere şi să ne cumpere.

Articolul din Cancan, 16 iunie 2010

Spotul este pe Youtube din noiembrie 2009

Exemplul de gogomănie este din Click. Pe primă pagină e scris: Micii au băgat-o în faliment pe Budi. În interiorul articolului, Tania Budi ar afirma: Am dat faliment că n-am vândut mici. (cu alte cuvinte, n-a vândut mici = n-a acceptat să facă o afacere meschină, n-a fost mercantilă… în locul micilor putea să fie orice lucru menţionat să sugereze o afacere demnă de dispreţ) Sunt practic două formulări care se bat cap în cap. Este ca şi cum s-ar spune că instrucţia şi cultura vor face ca ziarul Click să se închidă într-o zi, când de fapt spre acest deznodămând va duce tocmai lipsa lor, recte inepţia redactorilor.

Alte mostre de Click transmit aceeaşi idee.

Contradicţia despre durata relaţiei dintre cei doi a rămas neschimbată de la apariţia articolului. (Click, 7 iulie)

Declaraţia la care se referă articolul face parte din emisiunea Behind the Music, de la VH1. Ceea ce spune Jennifer Lopez acolo (se poate vedea la http://bit.ly/d0bjQk) nu are nicio legătură cu ceea ce se afirmă în textul din Click (6 iulie).

Conform ziarului Cancan, Gabriela Cristea se bucură că i-a murit mama, motiv pentru care i-au găsit o poză în care apare cu rochie albă.

Gabriela Cristea a râs puţin în Cancan, dar a şi plâns, în exclusivitate pentru Libertatea (vezi poza de mai jos). Mai puţin exclusivă este informaţia că Ringier deţine deopotrivă Libertatea şi 25% din Kanal D. Adică se ştie că tabloidul şi postul tv sunt colegi de multinaţională, caz în care promovarea reciprocă vine de la sine, ca bruderşaftul între şogori – deci este greu de crezut că cei de la Libertatea puteau să dea ceva rău despre colega de trust. Doar afirmaţia din josul imaginii pare scăpată de sub controlul polisemantismului: să vorbeşti de relaţii reci în preajma unui defunct nu este cea mai bună alegere de termen.
Şi dacă în primul articol fotografia nu este chiar funerară, pentru următorul s-a găsit o imagine cu Gabi Cristea uşor melancolică şi îmbrăcată în negru.

În Libertatea, Gabriela Cristea suferă că i-a murit mama.

Tot în Libertatea, rochia neagră a Gabrielei Cristea este încă un argument pentru suferinţa provocată de moartea mamei.

Pentru că Libertatea şi Cancan au căzut la un dezacord comun în ceea ce priveşte trăirile doamnei, am dat clic să ajungem la a treia sursă tabloidă. Tot în exclusivitate, aici se spune că la momentul funest prezentatoarea de televiziune încălzea babaroasele în piscină şi că n-are inímă. Din poză, e clar că femeia nu era în apele ei, acolo la bazin, dar nu ştii dacă a râs sau a plâns, că pulurile putea să le învârtă şi de relaxare şi la nervi.

În Clic, Gabriela Cristea n-are nicio rochie. Doar învârte nişte zaruri pe marginea piscinei.