Cel mai urât dintre pământeni

Pare limpede că mesajele de pe pachetele de ţigări au fost gândite să te lovească în ce ai mai scump la tine şi pe acasă. Doar de mamă nu te înjură, dar nu e timpul trecut.

Dacă fumezi, ţi se spune că îţi putrezeşte dantura, deşi tu te speli de trei ori pe zi cu toate pastele de dinţi utilizate şi recomandate de cei mai buni medici stomatologi. În vremea asta, nevastă-ta plimbă ca tâmpita un carucior gol, fi-tu, ăla pe care ai apucat să-l faci, e cam dus şi el pe mirişte şi umblă prin casă cu masca de oxigen pe figură, ţigara ţi se îndoaie, impotentule, ajungi la pârnaie, chiar dacă în viaţă ai picat tot timpul de fazan şi ţi s-a furat până şi zahărul din ceai, iar până la urmă o s-o mierleşti cu eticheta prinsă-n halux, deci la morgă, nu acasă, în patul tau.

Într-o lume în care sunt menajaţi toti devianţii (nu o spunem în sens peiorativ), în care orice infractor beneficiază de asistenţă din bani publici şi de prezumţii de castitate, pe fumător scrie “ţintă vie”. Poţi să-l arunci în stradă, să-l batjocoreşti, să-l decazi din drepturi sau chiar să sugerezi eliminarea lui fizică.

Una dintre reclamele la Nicorette, de pildă, profită din plin de vulnerabilitatea imaginii fumătorului şi insinuează ultimul dintre aceste deziderate, în condiţiile în care compania care fabrică produsul luptă în primul rând pentru propriul profit, sugerând însă că ţine cu tine şi cu sănătatea ta. Când vezi spotul, că eşti fumător au ba, nu poţi să nu fii de partea angajatului care îşi întreabă amical colegul: Pot să-ţi fur o ţigară? Cel întrebat, genul de papagal care se strâmbă orice l-ai ruga, îi dă, dar spune că el vrea să le rărească – deja e propulsat în rol de good guy. Nu-şi privește în ochi colegul (marcă a dispreţului) şi rămâne la birou cu o figură de băiat care aşteaptă să-i strige şeful “aport”. În timpul ăsta, fumătorul iese la o pipă şi intră pe mâna naturii: ploaia şi vântul îl spulberă, îşi ia un capac de tomberon în testicule (ha, ha, ha! râzi, bă! vezi ce i se întamplă dacă fumează?) şi un panou stradal îl scoate cu totul din decor. Morala tembelă a reclamei este că viaţa grea a fumatorilor va fi mai simplă daca vor trece pe Nicorette.

De remarcat că şi în acest spot, ca aproape în toate campaniile anti-fumat, mesajele vizează punerea unei anateme pe fumători, nu pe fumat. E o nuanţă de neînţeles pentru capetele pătrate care plătesc aceste acţiuni. Sau poate că nici nu le pasă. O campanie anti-fumat s-ar limita la eliminarea reclamelor la ţigări, la delimitarea, în spaţiile publice închise a unor zone pentru nefumători şi la sfaturi adresate celor care fumează pentru a-i feri pe nefumători.

În vara lui 2008, nişte echipe de marţafoi umblau prin Bucureşti. Dacă te prindeau cu buza umflată de-o papiroasă, te fluierau ca să atragă atenţia cetăţenilor ce hal de om  au în preajmă si îţi dădeau amenzi simbolice. Un gest de-o mârlănie veritabilă, egală cu cea a taximetristului care îşi aprinde ţigara fără să ceară permisiunea clientului.

Din toamna aceluiaşi an, pe scena Teatrului Mic din Bucureşti se joacă piesa “Poimâine, alaltăieri”. Este o serie de patru proiecţii sociale într-o lume aberantă din viitor, o succesiune de distopii din care aflăm unde ne-ar putea duce excesele de astăzi. Prima dintre ele este despre o lume a ratingului şi a publicităţii decerebrate, în care cel mai vârstnic om din lume cutremură spaţiul public şi ajunge indezirabil pentru că-şi mărturiseşte pasiunea de-o viaţă pentru fumat. Creaţia fantezistă a regizoarei Gianina Carbunariu nu este inconceptibilă căci, de vreme ce campaniile actuale se desfaşoară necenzurat, atacurile la fumatori pot evolua imprevizibil de agresiv.

Secvenţă din piesa Poimâine alaltăieri, de la Teatrul Mic din Bucureşti

În consecinţa unui asemenea discurs general, un nătărău, căruia îi rămâne în minte doar că fumatorii sunt nişte anomalii, ajunge la putere şi încearcă să corijeze lucrurile după cum îl duce capul, după cum a văzut la tilivizor. Aşa s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani, când primarul Onţanu, de la sectorul 2, i-a stins ţigara în palmă unei măturatoare. Individul acesta, un om simplu dupa vorbă, a aflat de la tv că fumătorii sunt nişte suboameni şi, cu prima ocazie cu care a putut să-şi arate electoratului talentul de satrap, a pedepsit printr-un abuz un paria consacrat: fumătorul aflat în timpul serviciului.

Când doctorul Ciomu a fost condamnat să plătească jumătate de milion de euro pacientului pe care l-a nenorocit, personajul a spus că nu dispune de bani. Băieţii care dau atac la fumători l-ar putea însă ajuta: Ciomu cu bisturiul ţinut ca o muzicuţă ar fi imaginea perfectă pentru următoarea acţiune de stârpire a fumatorilor.

Acest text nu este în favoarea fumatului.