De ce Cancan, Libertatea şi Click sunt ziare proaste
Ziarele tabloide pot fi la fel de onorabile precum cele numite generaliste sau quality, atunci când respectă normele jurnalistice şi o minimă etică a urbanului. Imaginile luate din Libertatea, Cancan şi Click arată însă că aceste gazete se fac din furt, şarlatanie şi gogomănie; nu sunt cazuri singulare, ci mai degrabă exemple relevante pentru presa tabloidă autohtonă.
În preajma comemorării lui Michael Jackson, Libertatea începe să publice articole despre artist. Îl contactează pe Mihai Tatulici, care ar fi povestit ziarului emoţia pe care a avut-o la întâlnirea cu cântăreţul, în 1992. Dar absolut toate infomaţiile din Libertatea, unele reproduse mot à mot, începând cu titlul, au apărut cu un an în urmă în Academia Caţavencu! Prin urmare, este foarte probabil, ca – la cum ştim că se procedează în presa noastră – realizatorul şi prezentatorul tv. să-l fi îndrumat pe redactorul Libertăţii către sursă (Nu am timp să discutăm acum, vezi şi tu în Academia Caţavencu din iunie, iulie anul trecut, ia din interviul pe care l-am dat acolo), de unde acesta din urmă a copiat fără să citeze. Prin furt aşadar, s-a obţinut un produs jurnalistic nul pentru că nu aduce nicio informaţie suplimentară.
Articolul apărut în Libertatea pe 21 iunie 2010
Articolul apărut în Academia Caţavencu, pe 1 iulie 2009
Cancan se lăuda pe 16 iunie 2010 că a intrat în posesia unui film incredibil etc., exprimare care sugerează capătul unui efort de investigaţie, dar mai ales exclusivitate. Bunăoară, în mod normal, nu spune nimeni că a intrat în posesia unui bilet de tramvai, deoarece este un lucru accesibil oricui, dar se poate zice astfel despre o scrisoare inedită. În cazul de faţă, filmul pe care tabloidul îl anunţă ca pe o captură extraordinară se găseşte pe Youtube din noiembrie 2009 (a doua imagine de mai jos), adică este mai la îndemână decât un bilet de transport în comun.
Şarlatania este evidentă: sugerăm că suntem ziarişti cu surse, ziarişti care se străduiesc să obţină materialele pe care le oferă cititorului. În fapt, punem subiecte nule jurnalistic pe prima pagină, stând în redacţie, fără să depunem niciun efort. Dar dacă am spune adevărul despre cum muncim şi despre cât de facil ne realizăm articolele, nu am mai putea să le pretindem oamenilor să ne acorde timp, încredere şi să ne cumpere.
Articolul din Cancan, 16 iunie 2010
Spotul este pe Youtube din noiembrie 2009
Exemplul de gogomănie este din Click. Pe primă pagină e scris: Micii au băgat-o în faliment pe Budi. În interiorul articolului, Tania Budi ar afirma: Am dat faliment că n-am vândut mici. (cu alte cuvinte, n-a vândut mici = n-a acceptat să facă o afacere meschină, n-a fost mercantilă… în locul micilor putea să fie orice lucru menţionat să sugereze o afacere demnă de dispreţ) Sunt practic două formulări care se bat cap în cap. Este ca şi cum s-ar spune că instrucţia şi cultura vor face ca ziarul Click să se închidă într-o zi, când de fapt spre acest deznodămând va duce tocmai lipsa lor, recte inepţia redactorilor.
Alte mostre de Click transmit aceeaşi idee.
Contradicţia despre durata relaţiei dintre cei doi a rămas neschimbată de la apariţia articolului. (Click, 7 iulie)
Declaraţia la care se referă articolul face parte din emisiunea Behind the Music, de la VH1. Ceea ce spune Jennifer Lopez acolo (se poate vedea la http://bit.ly/d0bjQk) nu are nicio legătură cu ceea ce se afirmă în textul din Click (6 iulie).
