Demisia lui Andrei Pleşu

Eseistul explică cum a renunţat la conducerea Ministerului Culturii, într-o discuţie cu Adriana Săftoiu, în primul număr al revistei Political Woman:

Adriana Săftoiu şi Andrei Pleşu, foto: www.politicalwoman.ro

Mi-aduc aminte că am dat telefon unui inspector de judeţ, fiecare judeţ avea un inspector pentru cultură, şi i-am cerut să facă ceva, nu mai ştiu ce, şi el nu a fost de acord, m-a contrazis şi am intrat într-un fel de polemică cu el. Şi în timp ce vorbeam cu el, am auzit o voce în capul meu care spunea “totuşi, cum îşi permite ăsta să vorbească aşa cu un ministru.” Când am auzit vocea asta, am tulit-o. Am mai stat puţin şi mi-am dat demisia.

Ca fapt de istorie măruntă, cum ar spune filosoful, ne amintim că Andrei Pleşu vorbea, în săptămânalul Tinerama din ianuarie `91, despre prima sa retragere din guvern, pe 28 decembrie 1990, asupra căreia a revenit:

Vineri la amiază, mi-am prezentat demisia domnului prim-ministru. Este bine să ştie că nu este o demisie de ordin politic, ci de ordin tehnic. Mi-am prezentat demisia în semn de protest la faptul că, nu pentru prima oară, sunt pus în situaţia să constat că guvernul a luat hotărâri şi a dat comunicate fără ca plenul guvernului să fie consultat… s-a luat şi o decizie care cred că nu este cea mai fericită, cea mai inteligentă. S-a dat şi un comunicat, în numele guvernului – al domnului Baltazar… Ca să atrag atenţia asupra acestei nereguli – este o criză de comunicare în interiorul guvernului – am înţeles să-mi depun demisia.

Decizia pe care o blamează fostul ministru al Culturii este o declaraţie oficială a purtătorului de cuvânt al guvernului de atunci, Bogdan Baltazar. Acesta comentase a doua încercare a Regelui Mihai şi a familiei sale de a vizita  ţara, pe 25 decembrie 1990:

[...] putem considera o notificare a menţinerii dispreţului pe care această familie l-a avut întotdeauna, în fapt, faţă de acest popor, pe care nu l-a înţeles niciodată şi pe care continuă să nu-l respecte nici astăzi.

Astăzi, Bogdan Baltazar trece drept un onorabil specialist în bănci, un personaj care pare să se simtă la fel de bine în democraţie precum i-ar fi într-un sistem autoritar, construit pe abuzuri.