Dr. House la balamuc. Începe sezonul 6 al serialului | PutinaEmotie
 
Banner 728x90
 

Dr. House la balamuc. Începe sezonul 6 al serialului

andrei_gheorghe_ghips_copy

Imagine de la preselecţia pentru rolul lui Gregory House, unde Gheorghe ar fi pierdut pentru că şi-a băgat în ghips celălalt picior.

În primul dintre cele 22 de episoade ale noii serii, intitulat “Broken” şi având durata de două ore, Gregory House (Hugh Laurie) este pacient al unui ospiciu în care a ajuns ca urmare a dependenţei de analgezicul Vicodin. Încearcă astfel să-şi controleze halucinaţiile care, la finalul celui de-al cincilea sezon, îl împiedică să mai distingă realitatea de plăsmuirile minţii sale. Dintre personajele obişnuite ale serialului, în acest prim episod mai apare doar prietenul lui House, medicul oncolog Wilson. În mediul spitalului psihiatric are însă o relaţie de amor cu o vizitatoare, Lydia, interpretată de Franka Potente (Run, Lola, Run). Vindecarea nu este completă, i se permite să se întoarcă la spitalul său, însă cu dreptul de a profesa suspendat. Ulterior, directoarea Dr. Cuddy îl va primi şi va comenta: Chiar dacă n-are licenţă, am fi idioţi să nu-l ascultăm.

Pentru noua serie, actorul ar fi primit aproape 9 milioane de dolari, ceea ce înseamnă 400.000 de dolari de fiecare episod, mai puţin, de pildă, decât William Petersen, din serialul CSI, despre care se zice că ar fi câştigat peste jumătate de milion de dolari de episod.

Actualizare: Hugh Laurie declară că va părăsi serialul dacă personajul pe care-l interpretează nu va scăpa de infirmitate:

Serialul ar putea dura şapte, opt sau nouă sezoane, dar eu nu ştiu dacă voi continua deoarece încep să nu-mi mai simt genunchii, ia şoldul îmi este tot mai solicitat. Sunt lucruri care încep să meargă foarte greu şi am tot mai multă nevoie să fac yoga.

Laurie a fost cruţat de şchiopătat în partea a 16-a a sezonului 5, când a scăpat de dureri datorită metadonei, opioid la care însă a renunţat în finalul respectivului episod.

În prezent, House M.D. este considerat serialul cel mai vizionat din lume, cu 81,8 milioane de telespectatori, în cele 66 de ţări în care a fost difuzat. Întrebat ce crede despre acest succes, Hugh Laurie comite un panseu pentru a remarca longevitatea producţiei:

La începuturile activităţii mele, lumea mergea să muncească într-o bancă pentru a avea stabilitate. Să fi fost actor de film atunci aveai tot atâtea şanse pe cât ai dând cu zarul. Acum citesc că un serviciu în Statele Unite, în bancă sau ca agent de asigurări, te ţine în medie trei ani şi jumătate. Or eu deja am slujba asta de şase ani… O fac pe medicul de tot atâta timp cât i-ar lua unui om să înveţe ca să devină medic.

Până să obţină rolul, actorul în vârstă acum de 50 de ani era preocupat doar de cariera de comic în Marea Britanie. Astăzi zice că îi lipsesc câteva lucruri din vremea în care nu era atât de celebru: Am uitat să citesc, să cânt la pian, să plimb câinele, spune despre viaţa sa, în care totuşi reuşeşte să ia lecţii de box şi să se plimbe cu motocicleta. Iar atunci când i se cer sfaturi pentru a funcţiona cu succes, Hugh Laurie încearcă să ofere şi o reţetă: Trebuie să fii relaxat, să repeţi şi să inovezi.

laurie_franka_potente

Hugh Laurie şi Franka Potente (captură din episodul 1, seria 6)

Coloana sonoră a trailerului este piesa Grounds for Divorce a trupei Elbow.

Scris de: Dorelian Bellu
Banner 428x60


Un Comentariu

  1. O da! Eu abia astept premiera. Pana acum am savurat toate episoadele.

    Raspunde


Lasă un comentariu