Dumitru Prunariu: Aselenizarea nu este o farsă

Dorin Dumitru Prunariu a participat în calitate de cercetător la misiunea Soyuz 40, lansată în spațiu pe 14 mai 1981, alături de cosmonautul rus Leonid Popov. În urmă cu mai bine de șase ani, ne oferea un interviu în care explica de ce crede că americanii chiar au ajuns să pășească pe satelitul Terrei şi că teoriile conspiraţiei n-au niciun fundament.

Leonid Popov și Dumitru Prunariu (dreapta)

D.B.:Când ați auzit pentru prima oară că se contestă autenticitatea aselenizării?
Dumitru Prunariu: Destul de recent. Am citit primele materiale de acest fel după `89.

D.B.: Nu știați nici de filmul Capricorn One, apărut în 1978, celebru tocmai pentru că arată că primul pas al omului pe Lună a fost de fapt pe Pământ?
D.P.: Evident că știam, dar el a fost realizat ca o ficțiune și nimic mai mult.

D.B.: Dumneavoastră ce credeți: Au pășit Neil Armstrong și Buzz Aldrin pe Lună, pe 20 iulie 1969? Au vreun temei cei care spun că aselenizarea de atunci a fost o farsă?
D.P: N-a fost o farsă. Omul a pășit pe Lună și vă spun și de ce cred asta. Sunt cel puțin două motive. În primul rând, în condițiile războiului rece de atunci, dacă ar fi fost niște „aranjamente terestre”, rușii ar fi sărit și ar fi spus-o răspicat. Ca și americanii la rândul lor, rușii aveau informații despre despre programul spațial al Statelor Unite, despre posibilitățile acestuia sau despre ce se întâmplă efectiv în spațiul cosmic accesibil oamenilor. Este adevărat că din când în când americanii sau rușii reușeau să se surprindă reciproc, dar imediat ce se întâmpla, și unii și ceilalți aveau suficiente mijloace de a verifica faptele și de afla detalii.
Trebuie să ne mai gândim la un lucru: organizarea unei misiuni atât de importante este de obicei precedată de o serie de măsuri de siguranță. Nu este exclus ca să fi existat și pentru Apollo 11 mai multe simulări în condiții de mediu cât mai apropiate de cele lunare. Este posibil ca ei să se fi antrenat în costume de misiune, într-un decor simulat selenar și echipați cu dispozitive ca niște balanțe care să-i facă să perceapă forța de atracție gravitațională la valoarea gravitației lunare. Dacă lucrurile s-au întâmplat așa, cu siguranță că s-au făcut și fotografii care au apărut în ziare. Probabil că aceste imagini, odată publicate – repet: dacă au existat – au trezit suspiciuni.

D.B.: Aceasta este o supoziție.
D.P.: Da, dar foarte plauzibilă, din punctul meu de vedere. Încă un argument sunt mostrele de material lunar adus cu misiunile Apollo. După ce au venit și rușii cu roci selenare, cele două state au acceptat un studiu reciproc al eșantioanelor, care s-au dovedit veritabile.
În fine, i-am cunoscut personal pe doi astronauți ai expediției Apollo 11, Aldrin și Collins, cu care am avut unele discuții sumare despre activitatea lor cu ocazia acelei misiuni. Mi-au dat câteva amănunte care nu au apărut în presă și care susțin faptul că ei au fost acolo.

Un articol în care am relatat această discuție a fost publicat în revista Știință pentru toți, numărul din aprilie 2003.

Imaginile au fost preluate de pe wikipedia.