Într-un interviu pentru Journal de Dimanche, Sarkozy comenta:

Permisul de conducere este indispensabil pentru obţinerea unui mare număr de slujbe. În caz de eşec, (tânărul) trebuie să aştepte uneori patru luni pentru a încerca din nou. E prea mult şi prea costisitor…

De aceea, Sakorzy propune ca şcolile auto să vină în toate liceele, unde să se organizeze şi examenele astfel încât liceenii să termine şcoala cu carnetul de conducere în buzunar.

François Hollande, rivalul socialist al lui Sarkozy, a promis la un miting că fiecare tânăr aflat în serviciul civic (serviciu de voluntariat pentru tinerii între 16 şi 25 de ani) va fi ajutat să obţină permisul de conducere, ca o recompensă pentru eforturile depuse pentru ţară.

Sarkozy (stânga) şi Hollande (sursa: Wikipedia.org)

Sursa:aici

În favoarea măsurii care va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2013 au votat trei sferturi dintre alegători.

În prezent, biletele acopereau aproximativ o treime din cheltuielile transportului public.

Cei care au susţinut măsura au arătat că astfel va creşte folosirea mijloacelor de transport în comun, adică o poluare mai scăzută datorată maşinilor personale. Adversarii măsurii consideră că pe lângă pierderea unor sume importante de bani, mijloacele de transport public din Talin vor deveni refugii pentru cei fără adăpost.

Talinul, cu o populaţie de 416.000 locuitori, va fi prima capitală europeană care oferă o astfel de facilitate.

Când?
În noaptea de miercuri spre joi, pe 22 martie.

Cine a dat lovitura de stat?
O juntă militară care-şi spune Comitetul Naţional pentru Restabilirea Democraţiei. Se ştiu destul de puţine lucruri despre membrii ei. Militarul cu cel mai mare grad şi şeful grupului este un căpitan.

Ce vor puciştii?
Vreo 20 de militari, tineri şi de grade inferioare, au apărut la televiziune, unde purtătorul lor de cuvânt a anunţat că se pune capăt regimului incompetent şi dezavuat al preşedintelui Touré. Au mai reproşat conducerii statului proasta gestionare a crizei din nordul ţării, unde se poartă lupte cu Mişcarea Naţională pentru Eliberarea Azawad-ului (MNLA), armată alcătuită din tuaregii întorşi bine înarmaţi din slujba fostului dictator libian Gadafi. Puciştii au suspendat constituţia şi au anunţat că vor organiza alegeri. (vezi video mai jos)

Unde este preşedintele Touré?
Sunt două variante vehiculate: una spune că s-a refugiat într-o cazarmă militară de la marginea capitalei, în timp ce cealaltă vorbeşte despre fuga într-o ţară vecină.

Care au fost reacţiile externe?
- SUA condamnă ferm violenţa şi este alături de poporul din Mali, de guvernul democratic şi de preşedintele Touré.
- Franţa şi Uniunea Africană le cer rebelilor să pună capăt acţiunii lor.
- Banca Mondială şi-a suspendat ajutorul pentru Mali.
- Un reprezentant al separatiştilor tuaregi din MNLA a anunţat că se bucură pentru răsturnarea lui Touré, dar că ei continuă să-şi pregătească ofensivele pentru că au propriile revendicări, fără nicio legătură cu cele ale puciştilor.

Despre Mali

- Suprafaţă: peste 1.240.00 km pătraţi, de peste cinci ori cât România.
- Practic este divizată în trei zone climatice: sudul cu culturi agricole, centrul semiarid, nordul arid saharian.
- Are o populaţie de 14,5 milioane, în care 90% este reprezentată de musulmani.
- Exportă bumbac şi aur, în principal în China, Indonezia şi Thailanda.
- capitală: Bamako

Istorie
- La începutul secolului XX, cea mai mare parte a teritoriului malian de azi ţinea de Sudanul Francez.
- În iunie 1960, Federaţia Mali, care cuprindea actualul Mali şi Senegalul, a devenit independentă de Franţa.
- Două luni mai târziu, Senegalul s-a retras din Federaţie, astfel că în septembrie 1960 statul capătă numele Republica Mali.
- Modibo Keita a fost primul preşedinte ales. El a instituit un regim cu partid unic, a luat măsuri de naţionalizare şi a strâns legăturile cu ţările comuniste.
- În noiembrie 1969, după un declin economic accentuat, ajunge în fruntea statului Moussa Traoré, printr-o o lovitură de stat sângeroasă.
- Traoré ar fi încercat să reformeze economia, dar o piedică importantă a fost o secetă devastatoare care a dus la moartea a mii de oameni. Pe timpul regimului său a făcut faţă la trei tentative de lovituri de stat. La sfârşitul anilor 80, sub presiunea diverselor proteste, a încercat să accepte câteva schimbări democratice, dar regimul său a păstrat etichetele “dictatorial” şi “corupt”.
- În martie 1991, pe atunci locotenent-colonel, Amadou Touré anunţă la radio că tiranul Traoré este arestat. Mişcările de opoziţie sunt legalizate, se votează o nouă constituţie.  Touré capătă imaginea de comandant militar democrat, rarisimă în Africa.
- În 1992 este ales preşedinte Alpha Oumar Konaré, care timp de două mandate, până în 2002, face eforturi pentru democratizarea ţării. Corupţia însă rămâne endemică.
- În 2002 este ales preşedinte Amadou Touré, fostul conducător al juntei militare.
- Trei rebeliuni ale tuaregilor, cu durate de câţiva ani, au marcat perioada scursă de la indepedenţă.

Surse:

- http://www.rfi.fr/afrique/20120323-chute-amadou-toumani-toure-mali-defaite-une-politique-consensus

- http://www.jeuneafrique.com/Article/ARTJAWEB20120322080717/mali-aqmi-rebellion-touaregue-constitutionmali-coup-d-tat-militaire-contre-le-president-att.html

- https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ml.html

- http://www.bbc.co.uk/news/world-africa-17484438

Personajele care poartă aceste replici sunt la fel de şablonarde: directorul care la revoluţie a închis uşile întreprinderii, femeia de afaceri agresivă în trafic, mereu indignată şi preocupată să  nu fie înşelată “pe banii ei”, piţipoanca pretins model în Italia – în locul Alexandrei Velniciuc era “mai din film” Mariana Moculescu -, fostul sportiv de performanţă ajuns pe traiectul previzibil al unui escroc etc. Pe lângă aceştia apar şi doi spărgători făcuţi mai grămadă şi mai fără de umor decât cei din Singur acasă.

Altfel, filmul este o succesiune de scene care pregătesc momentul final, amestec de hârjoneală, balamuc şi petrecere, la capătul căreia rămâi cu câteva întrebări:
- De ce a trebuit inventat personajul interpretat de Dan Helciug, o apariţie de un minut de malac topless?
- Ce căuta personajul de la RADET, interpretat de Nae Lăzărescu, incapabil să iasă din tonul şi replicile deprinse într-o viaţă de şuşe?
- Nu s-au plictisit regizorii români să-l tot plaseze pe Valetin Teodosiu în postură de gibon parvenit? Actorul în mod clar este tot mai lipsit de chef să joace astfel de roluri.
- Pelicula a fost făcută cu bani de la CNC? Aici afli uşor răspunsul: da, se dau bani de la stat pentru aşa ceva.

Cât despre regizoarea Cristina Nichituş, prezentă la premieră, inadecvarea între prezenţa dumneaei şi încercarea de film comic este aceeaşi pe care am vedea-o, de exemplu, la Angela Similea atacând un hip-hop.

Până la acest moment, actualul preşedinte a colectat pentru campania din toamnă 78 de milioane de dolari, iar Romney în jur de 25 de milioane.

Pentru comparaţie, în 2008, Obama a obţinut pentru campania sa 740 de milioane de dolari, pe care i-ar fi investit astfel:
- două treimi din această sumă în plătirea apariţiilor televizate
- 65 de milioane de dolari în plata oamenilor care au lucrat în campanie
- 61 de milioane în deplasări
- 34 de milioane în organizarea de evenimente
- 30 de milioane pentru atragerea de noi fonduri – niciun dineu sau cocteil electoral nu a costat sub 20.000 de dolari.
- 28 de milioane în cercetări de piaţă
Caravana electorală a lui Obama costa atunci 1.000 de dolari pe zi, iar cu avionul închiriat pentru campanie s-au cheltuit circa 3.000.000 de dolari.
Tot atunci, pentru John McCain, contracandidatul republican al lui Obama, au fost colectată o sumă de circa trei ori mai mică.

În Statele Unite, donaţiile directe sunt limitate la 2.500 de dolari de sursă, dar este acceptată colectarea de sume fără limite din partea aşa-numitelor Comitetelor de Acţiune Politică.

Surse: elmundo.es, theatlantic.com

Barack Obama şi Mitt Romney (sursă: Wikipedia.org)

Socialiştii chilieni au ironizat denumirea de “regim militar”, prin preşedintele partidului, Osvaldo Andrade: Are urechi de pisică, corp de pisică, miaună, dar unii vor s-o numească “câine”.

Generalul Augusto Pinochet a condus Chile între 1973 şi 1990. Este acuzat de numeroase abuzuri în ceea ce priveşte drepturile omului, de torturarea a 28.000 de persoane, de moartea a peste 2200 şi de dispariţia a peste o mie. 200.000 de oameni au fost nevoiţi să părăsească ţara în timpul regimului, iar alte sute de mii au trecut prin centre ilegale de detenţie. Pinochet a venit la putere printr-o acţiune armată, la 11 septembrie 1972, când a răsturnat guvernul comunist al lui Salvador Allende.  De altfel, acţiunea de atunci este subiectul unei alte dispute terminologice, o parte dintre chilieni numind-o lovitură de stat militară, în timp ce alţii o etichetează drept pronunciamiento.

Generalul Augusto Pinochet în 1995, la 80 de ani, cu 11 ani înainte să moară. (sursa: Wikipedia.org)

Alexandr Lukaşenko a ajuns preşedinte în 1994, la 3 după ce Belarusul a fost lăsată inedependentă. Este acum la al patrulea mandat de şef al statului, iar regimul său este numit adesea “ultima tiranie a Europei”. Economic, ţara este dependentă de Rusia. După alegerile din 2010, mai mulţi lideri ai opoziţiei au fost închişi.

Sursa, aici

Se întâmplă foarte rar ca numele sud-coreeanului Ban Ki-moon să fie menţionat în ziarele sau la televiziunea comuniste. Iniţial anunţul fusese făcut fără a se pomeni numele acestuia.

Ban Ki-moon (un.org)

Sursa: aici