Fotbal pe viaţă şi pe moarte: România-Feroe
Este clar că, în cadrul grupei 7 pentru calificarea la Campionatul Mondial, România şi Feroe formează o adevarată subgrupă a morţii.
Milioane şi milioane de români aşteaptă cu sufletul la gură confruntarea din aceasta săptămână, un meci cu o miză istorică, o partidă de “acum sau niciodată”, de “ce-am avut şi ce-am pierdut” etc.

Selecţionata din Feroe, supranumită și Harponul lui Dumnezeu. În faţă, nu sunt numele sponsorilor, cum s-ar putea crede, ci ale unora dintre companiile unde jucătorii au cărţi de muncă.
Echipa noastră are ocazia să scoată capul în lume şi să arate că are un cuvânt greu de spus în fotbalul mondial. Ştim cu toţii că putem obţine un rezultat bun, mai ales că selecţionata Feroe, deşi o forţă a Europei fotbalistice, nu este tocmai motivată la momentul actual, ţinând cont că se află pe ultimul loc în grupa de calificare. Oricum, va conta foarte mult felul în care va fi organizată apărarea noastră, pe două sau pe trei linii, pentru că este binecunoscut elanul ofensiv al fiarei feroeze.

Bine puşi în teren, feroezii nu se tem de niciun adversar. Cel mult se panichează când vine mingea spre ei.
Este corectă observatia ca Feroe încasează în medie câte patru-cinci boabe pe meci, dar orice echipă are zile mai proaste, iar zilele proaste ale echipei feroeze sunt chiar cele în care joacă fotbal. Jucătorii şi antrenorii lor însă îşi asumă răspunderea pentru eşecuri şi merg mai departe. Adică merg la slujbe, fie că sunt bucătari, recepţioneri, pescari, IT-işti sau ce mai sunt ca profesie de bază. Şi se mai ştie despre ei că în timpul liber încing miuţe epuizante sau joacă în calificările pentru mondiale şi europene.

Noul stadion ultramodern din Feroe, prevăzut cu plasă de protecţie împotriva balenelor.
Revenind la întalnirea de miercuri, chiar dacă nu câştigăm cu Feroe, important este să ne vindem cât mai scump pielea şi să facem un joc bun pentru ca la finalul partidei, Gabi Tamaş, lumină a fotbalităţii, să poată declara cum a facut-o şi după meciul în care am pierdut acasă cu 3-0 cu Lituania: Am jucat mai spectaculos, dar ei avut noroc.

Ultraşi feroezi dezlantuiţi. Cel vehement din dreapta jos este un celebru huligan caruia i s-a interzis de mai multe ori accesul pe stadioane, consemnat fiind de parinţi că refuză constant să-şi facă curat în cameră.
Iar ca o chestiune de nuanţă, utilă jucatorilor români în bătălia psiho-etimologică de dinaintea partidei, e bine de ştiut că formularea “insulele Feroe” este pleonasm pentru că Feroe înseamnă “Insula Oilor”, ne explică Wikipedia.
Avem incredere în băieţii noştri, dar să nu ne aşteptăm la minuni deoarece, aşa cum spun adesea chiar ei, în fotbal nu mai există echipe mici, iar în selecţionata Feroe aproape toţi au peste 1,75 m.

Alt grup de suporteri feroezi, cunoscut pentru pagubele provocate stadioanelor europene când echipa lor ia mai mult de 12 goluri. Foto: Wikipedia

Imagine ultrasecretă din laboratoarele fotbalului feroez, locul unde se pun la punct strategii de joc nimicitoare.

Buna dispoziţie, cheful de viaţă şi privirea dârză sunt atributele juniorilor feroezi, viitoare staruri ale fotbalului mondial.
"Pantera" lor scoţând mingea din aţe. O imagine cu care publicul feroez nu este obişnuit pentru că nu se uită la meciuri.

Clasamentul FIFA ne arată de ce trebuie să ne temem de Feroe. Chiar dacă au fost întrecuţi de Swaziland, Eritreea şi Lesotho, au reuşit sa depăşească selecţionata famelicilor somalezi, pe cea a Palestinei (ramura Fatah), ba chiar şi - nu se vede în poză, fiind mai la vale - echipa de gastronomi a insulelor Cook.
Materialul a fost publicat prima oară înaintea partidei Feroe-România, dar cum de atunci nu s-au schimbat decât antrenorul tricolorilor şi gazda meciului, n-a fost nevoie de prea multe modificări în text.
Sursa fotografiilor: www.football.fo.