Geoană s-a relaxat în casa Maleficului
Odată cu întreaga ţară, nevasta lui Geoană a aflat joi că, miercuri noaptea, soţul său a fost să se relaxeze, nu la o bere cu băieţii, ci acasă la un mogul. Tocmai la Sorin Ovidiu Vîntu, despre care declarase, cu doar o zi înainte, că este şi malefic, şi cam turbulent.
Noua pantalonadă în care s-a trezit Mircea Geoană, prins cu minciuni şi cu viclenii rudimentare, face din el un fel de Ogică sau de Lefter Popescu, priceput să-şi piardă biletul câştigător, înaintea marii extrageri.
Declaraţiile magnatului media, inserate în material, au fost făcute la circa o oră după încheierea dezbaterii electorale de la Palatul Parlamentului, înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale.
S-a mai râs de Geoană la televizor, cu poftă şi cu dispreţ, în urmă cu două săptămâni, când s-a fofilat de la o dezbatere promisă, doar cu Crin Antonescu şi cu Băsescu, procedând precum pedagogul Mariu Chicoş Rostogan, care-şi zeflemea elevii ce n-au avut curaj să vină să vadă comeata, când el însuşi stătuse acasă de teama astrului pletos.
