Mazăre: Dacă va câştiga Băsescu, plec în lume
După ce Băsescu a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale şi în municipiul Constanţa, cu 37,7% din voturi, faţă de cele 31,3 procente obţinute de Mircea Geoană, sprijinit intens şi agresiv de Radu Mazăre, acesta din urmă zice că a obosit şi anunţă că va părăsi administraţia locală dacă actualul preşedinte va câştiga un nou mandat.
În declaraţia primarului tomitan însă sunt unele ezitări.
Dragos
7/12/2009 ora 5:53 pm
Daca am retinut bine dintr-o emisiune a Antenei 3, Basescu a castigat detasat in Constanta. Pare ca interventia lui Mazare a pus apa pe foc, ca daca il simpatizau faceau macar un 50-50 acolo.
Dorelian Bellu
7/12/2009 ora 8:24 pm
Se găseşte informaţia în tot internetul. În C-ţa, Băsescu a obţinut 53,7%. Şi în turul I, cum zicem în articol, l-a învins pe omul lui Mazăre. Nu ştim şi nici nu se poate afla dacă lumea s-a înverşunat văzând campania agresivă împotriva lui băsescu, dar este un semn clar că Mazăre poate fi bătut măr, cu toate pomenile pe care le dă – tot din banul public, nu din propriul buzunar-, dacă ar avea un contracandidat serios. Dar cu Haşotti, Duţu, Onaca şi care ar mai fi pe acolo, greu de crezut că va fi înfrânt prea repede… Şi dacă tot am divagat şi ne place, zicem că poate avocatul Ion Popescu, decanul baroului Constanţa, ar fi soluţia.