Mazăre le-o ia înainte secuilor în declararea autonomiei | PutinaEmotie
 
Banner 728x90
 

Mazăre le-o ia înainte secuilor în declararea autonomiei

Deşi luni Senatul României a votat împotriva construirii şoselei de coastă, Primăria Constanţei a anunţat ieri pe site-ul eLicitatie organizarea unei licitaţii privind studiul de fezabilitate pentru proiectarea drumului.

mazare_uvrier

Şoseaua de coastă este una dintre marile ambiţii ale primarului Constanţei. Pentru ea, Mazăre şi-a pus adjunctul, Nicolae Nemirschi, în funcţia de ministru la Mediu, de unde autorizaţiile pot veni fără bătăi de cap, şi tot pentru acest proiect, fratele edilului, ajuns senator de Constanţa, a iniţiat şi susţine modificarea legii gospodăririi zonei costiere.

Toamna trecută, Parlamentul a votat legea în forma propusă de fratele Alexandru Mazăre, dar după ce Traian Băsescu a refuzat promulgarea ei, actul s-a întors spre reexaminare în cele două camere.

Drumul în discuţie ar urma să se întindă între Centrul Istoric al Constanţei şi staţiunea Mamaia, iar construirea sa ar avea la bază trei motive, după cum susţine grupul din jurul lui Radu Mazăre:

  • consolidarea malului şi a falezei, afectate de eroziunea marină,
  • asigurarea accesului la plaja din zonă, neexploatată încă turistic în mod corespunzător,
  • preluarea unei părţi a traficului şi fluidizarea astfel a circulaţiei în zona centrală a oraşului.

Sulfina Barbu, fostul ministru al Mediului, care a refuzat să aprobe amenajarea drumului, declară cotidianului constănţean Cuget Liber că proiectul de lege contravine normelor de mediu şi că de fapt traseul şoselei este “prin câteva porţiuni din Marea Neagră“, motiv pentru care trebuie “găsit un alt traseu”.

Miza este de fapt ruta în sine deoarece de-a lungul ei Consiliul Municipal Constanţa a concesionat terenuri pentru sume meschine atât  apropiaţilor primarului şi cât şi firmelor în care este implicat clanul Mazăre. Devenind limitrofe unei importante căi de comunicaţie, valoarea respectivelor porţiuni de pământ va creşte substanţial. Deocamdată, pentru mai multe restituiri arbitrare şi atribuiri ilegale de terenuri, printre care se numără şi cele din zona Faleză Nord, primarul Mazăre, preşedintele C.J. Constanţa Nicuşor Constantinescu şi alte 35 de persoane au fost trimise în judecată de procurorii DNA, la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut. Prejudiciul care li se impută este de 114 milioane de euro.

Edilul tomitan a hotărât să nu ţină cont de votul de luni al Senatului (e drept că votul decisiv în această lege îl va da Camera Deputaţilor) şi a publicat anunţul de atribuire a studiului de fezabilitate pentru o sumă estimată la peste 300.000 de euro.

MazareAlexandru_sulfinabarbu

Alexandru Mazăre, senator şi frate al primarului Constanţei, susţinător vehement în Parlament al construcţiei şoselei de coastă, şi Sulfina Barbu, deputat PD-L, adversar al construirii şoselei pe traseul propus de Radu Mazăre

Scris de: Dorelian Bellu
Banner 428x60


Lasă un comentariu