Nicuşor Constantinescu are de dat la stat 2 milioane de euro | PutinaEmotie
 
Banner 728x90
 

Nicuşor Constantinescu are de dat la stat 2 milioane de euro

Fapte

- În 2003, în Constanța, a început construcția unui pavilion expozitional, la intrarea in Mamaia, pe bani de la Uniunea Europeană.

- În 2004, la conducerea Consiliului Județean Constanța, a venit Nicușor Constantinescu, tovarășul lui Mazăre în sfeterisirea fondurilor publice.

- Într-o zi, Nicușor Constatinescu a decis să oprească lucrările.

Nicusor_Constantinescu_rupt_de_beat

Nicuşor, trezit de constănţenii care n-au găsit să se zgâiască decât la un şofer rupt de beat şi adormit la volanul maşinii, în intersecţia bulevardelor Tomis şi Mamaia. Foto după imaginile difuzate de Realitatea tv, pe 27 octombrie 2006.

- Atunci când se ia o asemenea decizie pe banii UE, cineva trebuie să returneze fondurile respective.

- Banii au fost dați înapoi la UE de către Guvernul României. E vorba de circa 2 milioane de euro.

- Un control al Ministerului Integrării Europene, la începutul lui 2007, a decis că toată cheltuiala trebuie imputată Consiliului Județean Constanţa, al cărui conducător, Nicușor Contantinescu, a luat decizia opririi lucrărilor efectuate pe bani europeni.

- În urma unor solicitări pe care le-am facut Fiscului din Constanța (care trebuia să execute Consiliul Județean), am primit răspunsul că instituția condusă de Nicușor a plătit prin două ordine de plată (OP), în august 2008.

- Ulterior, ni s-a comunicat că cele două acte nu sunt OP-uri, ci dispoziții de compensare. Deci Consiliul Județean nu a plătit prejudiciul propriu-zis, ci a achitat pe altă parte. În mod legal, se poate, dar situaţia se poate caracteriza drept foarte ciudată.

In ce scop?
Dacă instituția în cauză (Consilul Județean) ar fi plătit paguba direct, aceasta i-ar fi fost imputată foarte ușor lui Nicusor Constantinescu, din cauza căruia au fost pierdute fondurile europene. Cu alte cuvinte, orice om putea sa spună: C.J. a plătit două milioane de euro pentru moftul lui Nicușor Constantinescu. Deci N.C. trebuie să achite paguba. Așa însă, cel poreclit “Trezește-te Nicule” (de când, beat-mort, a adormit la volanul maşinii) este, cel puțin teoretic, pus la adapost.

Concluzie
Plătitorul celor vreo 80 de miliarde de lei vechi (au fost si niște penalizări de întârzieri pe care nu le mai socotim) rămâne Consiliul Județean Constanța, deci banul a fost scos din buzunarul contribuabilului constănțean. Limpede ca lumina zilei. Nicușor Constantinescu, cel care a risipit acești bani, nu a scos un leu din propriul buzunar, așa cum ar fi trebuit.

Ramane de văzut…
dacă a fost reală plata prin dispoziția de compensare.

Actualizare, 3 septembrie
Am sesizat D.N.A., iar în răspunsul primit la sfârşitul lunii august ni se spune că acest caz a fost preluat de Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa.

Scris de: Dorelian Bellu
Banner 428x60


Lasă un comentariu