O nouă meserie: avocat pentru relaţia cu presa

Ţine cont de următoarele lucruri când aperi un învinuit şi poţi deveni avocat pentru relaţia cu mass media, o meserie nouă şi la mare căutare.

Am construit algoritmul următor pe baza replicilor apărătorilor lui Teodosie, arhiepiscopul Tomisului (marcate cu caractere italice), prins cu caşcavalu-n patrafir. Afirmaţiile lor insultă orice creier care a găzduit măcar abecedarul şi din ele oricine îşi poate da seama că pledoaria unui avocat apreciat astăzi nu porneşte de la fapte, ci este asemeni Crezului: se recită când dă greul peste om, oricare ar fi speţa gestionată.

Cei patru avocaţi ai lui Teodosie Tomitanul: Dan Ionaşcu, Paula Iacob, Dan Frangetti şi purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu.

1. Negi evidenţa, chiar dacă dovezile sunt incontestabile. Clientul tău are antencedente de şpăgar? A fost filmat luând şpagă? Nicio problemă. Vei spune precum apărătorii Tomitanului: E un mixaj, sunt idei scoase din context, E o făcătură, o înscenare etc.. Filmul este un aranjament. Orice se poate falsifica cu tehnica de azi.

2. Clientul tău trebuie să facă parte dintr-o breaslă ori dintr-o instituţie. Tu, avocat abia tocmit, devii şi detectiv şi dai în vileag o conspiraţie, o acţiune cu bătaie lungă care nu-l vizează doar pe acuzat, ci întreaga grupare profesională, instituţia pentru care lucrează şi chiar statul român: Unde este episcopul este biserica. Biserica tomitană, dar Biserica română în general este lovită. Este de fapt un atac la adresa Bisericii Ortodoxe, o biserică recunoscută oficial…Vor să lovească biserica prin intermediul acestor făcături… Se încearcă a se îndepărta de problemele reale pe care le avem în societatea de azi (întotdeauna se vor găsi oameni necăjiţi care să creadă argumentul ăsta). Lovind episcopul, lovim Biserica. Or biserica şi Cristos nu au nicio vină (pe principiul „dai în mine, dai în tine, dai în fabrici şi uzine, dai în instituţii creştine”)

3. Dacă haimanaua pe care o aperi este într-o poziţie articulată pe tradiţie, îi pomeneşti pe marii săi înaintaşi, de parcă virtuţile s-ar moşteni birocratic: Un arhiereu, Teotin I de la Tomis, era unul dintre semnatarii sinodului al doilea ecumenic, sinoadele ecumenice stând azi la baza bisericii. Aşa se face că episcopul pe care astăzi presa încearcă oarecum să-l scoată în lumina publicului nu este altcineva decât urmaşul marelui ierarh.

4. Arunci suspiciuni asupra investigatorilor, chiar dacă şi-au făcut treaba bine: Unde aţi mai văzut procuror să se sesizeze în şase ore de la apariţia articolului de presă?

5. Vorbeşti despre misiunea presei, care ar trebui să laude munţii, podișurile, Marea Neagră şi mâncatul cu furculiţa, nu să dezvăluie ticăloşiile, mai ales pe cele din sânul bisericii: Responsabilitatea presei este aceea a unui apostolat laic… Trebuie sa fie o logodnă între presă şi frumoasa biserică. Jurnaliştii trebuie să scrie frumos despre biserică… Nu spui ce ar trebui să facă presa în cazul în care află de mârşăviile din biserică.

6. Remarci că lipsa de tact a ziaristului în a-i da în vileag pe şpăgari poate avea consecinţe neaşteptate pentru societate: Va fi un şoc spiritual pentru omul simplu de la ţară… (cu alte cuvinte, e mai bine ca omul simplu să nu ştie că se spovedeşte unui nemernic)

7. Îi ataci direct pe cei care au scos adevărul la iveală, în speţă, pe ziarişti, căutând ceva de care să te legi în trecutul lor. Recurgi deci la atacul la persoană, fără nicio legătură cu acuzaţiile pe care ţi le-a adus respectiva persoană: Autorul articolului este un biet frustrat. Dacă o făcea un gazetar obişnuit…, dar este făcut de un om care a bătut la porţile seminarului, care, mă rog, era de nota 5-6 la limba română… un om care a încercat să fie în această lume şi n-a reuşit. Dacă filmarea o făcea un poliţist mi se părea normal, dar aşa mi se pare extrem de josnic pe scară umană…Îl acuzăm de ipocrizie.

8. Inventezi vicii de procedură prin sofisme amuţitoare: În ce măsură noi îl vom asimila pe IPS Teodosie pe un subiect de luare de mită câtă vreme el nu este funcţionar public pentru că biserica este autocefală? (eviţi să aminteşti că preoţii iau bani de la stat, un motiv în plus pentru a fi supuşi controlului statului).

9. Menţionezi că cel învinuit suferă, este profund afectat: Am discutat cu el numai telefonic. Este îndurerat că se află în această situaţie… (de obicei, când lua şpagă fără să se afle public, nu suferea)

10. Drajeul de pe colivă vine acum. Când vorbim de biserică, albul nu mai este alb căci termenii îşi pierd sensurile de dicţionar. Mistifică deci cu tupeu până şi noţiunile care ţin de simţul comun. Astfel, dacă un ierarh cere şpagă ca să dea o parohie, mita nu mai este mită, ci un dar făcut Bisericii!

Dintre cei patru avocaţi, unul în sutană şi trei în robă, l-am remarcat pe Daniel Dumitru Ionaşcu, primul din stânga, în imagine. Ne-am întrebat de unde a răsărit şi am aflat că:

- Activează în baroul de infractori al lui Pompiliu Bota (aici îi găseşti pe Genică Boerică, Florentin Scaleţchi, pe fostul miliţian Iosif Veverca, condamnat pentru crime la revoluţie, şi pe alţi dubioşi).
-  Oamenii din satul bistriţean în care locuiesc părinţii lui Ionaşcu se plâng că i-a înşelat pe mulţi dintre cei cu care a avut de-a face, cu sume de bani consistente.
- Pretinde că este nepotul lui Coşbuc, dar niciunul dintre descendenţii poetului nu-l cunoaşte.

Alt avocat din aceeaşi echipă, Paula Iacob, a fost deconspirat de CNSAS drept fost colaborator al Securităţii. A răspuns, bineînţeles, că este o conspiraţie la mijloc, că cineva îi vrea răul tocmai acum când îl apără pe neprihănitul Teodosie.