Pariuri la Campionatul mondial de fotbal: Honduras-Chile | PutinaEmotie
 
Banner 728x90
 

Pariuri la Campionatul mondial de fotbal: Honduras-Chile

Cupa mondială, 16 iunie, ora 14.30, grupa H
Honduras-Chile
Pronostic: 2, Chile dă cel puţin două goluri
Rezultat: 0-1

- Dacă am fi entităţi precumpănitor beletristice, ne-am enerva mai puţin când se duc dracului toate combinaţiile, de la un gol al Noii Zeelande în minutul 93, şi am observa că am ajuns la un meci care se desfăşoară în nişte coordonate spaţiale aparte. Chile este ţara cu o singură dimensiune în plan orizontal, ca o lance, cum îi spune Isabel Allende, în Ţara mea inventată, pe când Honduras este expresia sonoră a adâncimii (de la hondo, “adânc”, în spaniolă), cum se zice că ar fi numit Columb apele din Marea Caraibelor.

- Pe Honduras am urmărit-o în meciul cu România şi ni s-a părut că joacă la nivelul Farului Constanţa, cu primele plătite la zi (logo-ul federaţiei honduriene de fotbal ne-a inspirat să facem trimitere la amărâta grupare tomitană ), adică s-a mişcat ca o echipă de liga a doua de la noi, cu vrere, dar neputincioasă. Nici în celelalte partide de pregătire, în care, nu ştim cum, au găsit numai naţionalele unor pui de dictatori, hondurienii nu au obţinut vreun rezultat dătător de speranţă: au pierdut acasă cu Venezuela lui Chavez şi au făcut egal cu Belarusul lui Lukaşenko şi cu azerii lui Aliev (ambele pe teren neutru). S-au calificat de pe locul al treilea, dupa SUA şi Mexic, într-o grupă în care au mai fost Costa Rica, Trinidad Tobago şi El Salvador. Chiar dacă au în lot doi jucători cu carnet de titular în Premier League – Figueroa, la Wigan, şi Palacios, la Tottenham -, tot credem că vor primi azi mai mult de un gol.

- Chile în calificări a fost ceea ce se cheamă revelaţia Americii de Sud pentru că a obţinut locul al doilea în competiţia continentului, cu un punct mai puţin decât Brazilia, însă a ieşit în faţa Paraguayului, Argentinei şi Uruguayului.

- Pentru că este un meci latino-american, deci cu spirit de apertura/clausura, îndrăznim să ne închipuim că seamănă cu majoritatea partidelor din spaţiul hispanic de dincolo de ocean, pe care le-am văzut. Adică după ce vor lua un gol, hondurienilor le va veni pofta de fotbal, vor ataca cu elan/disperare/fantezie, dar încă o dată vor marca tot copiii andini. Pe scurt, bate Chile şi dă cel puţin două goluri.

- Propunem pentru astăzi chiar o combinaţie Honduras-Chile 2, Spania-Elveţia 1, Africa de Sud-Urguay x2, care dă o cotă de peste 2,2.

Scris de: Dorelian Bellu
Banner 428x60


Un Comentariu


Lasă un comentariu