Patapievici, în La Vanguardia, despre caseta cu Geoană
Materialul următor a fost tradus de aici:
Intelectual “de pipă, de cafea şi de pisică”, aflat într-un birou sufocat de cărţi, şeful foarte prezentului Institut Cultural Român este unul dintre gânditorii cei mai interesanţi ai ţării, susţinător fără rezerve al unui populist precum Traian Băsescu. Fizician expert în laseri, filosof erudit, Horia-Roman Patapievici a comentat acid postmodernitatea, stânga şi multiculturalismul în opera El hombre reciente (editura Áltera, 2006), iar în urmă cu un deceniu îşi descria compatrioţii în termeni scatologici. Este considerat un om dreapta, reacţionar şi întotdeauna polemic.
Anul trecut, actuala deţinătoare a premiului Nobel pentru literatură, Herta Müller, a declanşat un scandal ca urmare a invitaţiei pe care au primit-o la o conferinţă ICR, în Germania, doi foşti colaboratori ai Securităţii. Patapievici, care a fost membru al Consiliului pentru arhivele Securităţii (între 2000 şi 2005), a apreciat că unele lucruri trebuie depăşite.
Aproape în acelaşi timp, Parlamentul român a aruncat asupra sa vina de a fi organizat la New York o expoziţie în care apărea o zvastică. Băsescu l-a apărat şi l-a menţinut în funcţie.
- Are România imaginea unei ţări de emigranţi, oligarhi şi cu haos politic?
- Haos politic? Mm.. Avem oligarhi care exercită un rol dezagreabil. Mă lupt cu ei ca intelectual public. De aceea sunt unul dintre intelectualii lui Băsescu. Dar aceşti oligarhi nu sunt mafioţi. Se abţin de la comiterea de crime. În Rusia sau în Bulgaria sunt omorâţi oameni. În România, nu. Există o inhibiţie când vine vorba despre acte extreme, ceea ce înseamnă un plus pentru români…
- Dar am văzut un material video dezagreabil...
- Greţos. Nu cred că Băsescu să fi lovit copilul, cred că doar l-a împins. Greşeala sa a fost că nu a respins imediat acuza. Într-o mică măsură, poate fi comparat cu sexul oral în cazul lui Bill Clinton. (! n.n.)… Din sursă sigură, ştiu că lui Băsescu i s-a oferit o casetă cu Mircea Geoană primind sex oral, dar a refuzat să o folosească împotriva acestuia. Este un om onest, credeţi-mă…
- Spuneţi că sunteţi unul dintre intelectualii săi..
- Mă rog, mi s-a zis aşa ca un stigmat. Resping ideea că aş putea fi intelectualul cuiva, sunt un intelectual public şi liber, dar îl sprijin pe preşedinte în lupta sa cu oligarhii, în lupta sa pentru reforma statului.
- Vă referiţi la reducerea Parlamentului? Nu există pericolul apariţiei unei preşedinţii prea puternice şi a unor carenţe democratice, într-o ţară care nu şi-a încheiat tranziţia?
- Problema este controlul mutual al puterilor, iar aceasta e problema Constituţiei, nu dacă avem una sau două camere, ceea ce, printre altele, înseamnă şi o cheltuială serioasă. Practic, avem acelaşi număr de parlamentari ca Statele Unite, care au aproape 300 de milioane de locuitori. Nu sunt în favoarea simplificării pentru că aş sprijini autoritarismul ori pentru că aş considera că un Cezar ar rezolva problemele.
În plus, în România, parlamentarii nu ţin cont întotdeauna de legi. Candidează pentru a accede la privilegii, iar eu sunt împotriva acestui fapt. Lumea modernă respinge privilegiile.
La Vanguardia are sediul la Barcelona, este al patrulea ziar al Spaniei şi vinde zilnic în jur de 200.000 de exemplare, la preţul de 1,10 euro.
Actualizare 11 decembrie: H-R Patapievici a trimis presei un e-mail al ziaristului Félix Flores, de la Vanguardia, în care acesta afirmă că directorul ICR nu a menţionat nimic despre conţinutul casetei video:
Mr. Patapievici did not mentioned [sic] the existence of any tape about Mr. Geoana: he just said that Mr. Basescu was offered such a thing and he rejected it. He was not talking about videos -true or fake or may not exist- or against anybody but about Mr. Basescu’s moral attitude.
adică:
Dl. Patapievici n-a menţionat existenţa vreunei casete privindu-l pe dl. Geoană: el a spus doar că d-lui Băsescu i s-a oferit o astfel de casetă şi a refuzat-o. N-a vorbit despre videocasete – adevărate sau false sau care există sau nu – ori îndreptate împotriva cuiva, ci despre atitudinea morală a d-lui Băsescu.
(apud Evenimentul Zilei)
Deocamdată, La Vanguardia n-a dat nicio dezminţire.