Rock River Festival nu şi-a propus să salveze Cernavodă
În weekend, în orașul cu apă grea s-au băgat şi metale grele. Principalul organizator, Skwba, în vârstă de 31 de ani, a vrut să facă un festival rock adevărat. A adus 17 trupe şi ceva mai mulţi spectatori. Am început discuţia cu el întrebându-l în cât timp a pus pe picioare festivalul rock.

Skwba.: Am în cap asta de vreo patru ani. Eu lucrez şi ca sunetist la Primăria Cernavodă. În septembrie am făcut un proiect în care am solicitat buget pentru festival. În decembrie mi l-au aprobat şi din acel moment am început treaba. Asta nu înseamnă că până atunci nu m-am agitat cu tot felul de hârtii și de formalităţi.
Putinaemotie.ro: Cât ţi-a pus la dispoziţie primăria?
Skwba: O sumă minimă.
Putinaemotie.ro: Adică…
Skwba: 300 de milioane de lei vechi.
Putinaemotie.ro: Deci vreo şapte mii şi ceva de euro. Care ţi-a fost ambiţia când te-ai văzut cu banii ăştia?
Skwba: Iniţial m-am gândit să fac un eveniment regional, cu trupe din Constanţa şi din împrejurimi. Dar ne-am strâns mai mulţi, ne-am gândit, au venit propunerile şi am ajuns la ce vezi aici: un festival în toată regula.
Putinaemotie.ro: Ce înseamnă că v-aţi strâns mai mulţi?
Skwba: Eu cu vreo, hai, să zic, 30 de rockăraşi din Cernavodă. Am făcut un fel de brainstorming şi am selectat vreo 60 de formaţii, umblând pe site-urile lor, pe profilurile de myspace. Am început să le contactăm. După cum ai văzut, cred că au rămas cele mai bune.
Putinaemotie.ro: Sub genericul „rock” au încăput trupe care abordează cele mai diverse subgenuri: heavy metal, thrash, progressive, melodic power, alternative, gotic, hardcore sau death. Acum, după ce ai văzut, eşti mulţumit că ai încercat să acoperi tot acest spectru?
Skwba: Da, şi acesta a fost un criteriu când le-am împărţit pe cele trei zile. În prima seară, de exemplu, am pus trupele de power şi trei formaţii cu voci feminine. A doua seară şi a treia au fost „mai grele”, cu black metal şi death.
Putinaemotie.ro: Am vorbit cu băieţii dintr-o trupă. Ne-au zis că întreaga formaţie a primit şapte milioane şi jumătate de lei, dar că ei cântă de plăcere. Alt grup, din Banat, spunea chiar pe scenă că a venit cu naşul. Cu celelalte formaţii cum ai negociat de le-ai convins să vină?
Skwba: Unii au impresar. Ne-au spus că pornesc discuţia de la o sumă minimă de 3-400 de euro. Însă le-am explicat că noi, ca organizatori, nu câştigăm niciun ban din toată povestea asta. În prezent, este doar un festival de promovare a rockului, a trupelor rock.
Putinaemotie.ro: Continuă te rog să ne spui cum te-ai descurcat cu bugetul primit. Cum ai făcut publicitate? de exemplu.
Skwba: Cea mai bună publicitate este prin prieteni, din gură în gură, prin e-mail și prin messenger. Deja am ajuns la internet. Apoi, prin diverse site-uri. Se poate vedea și pe pagina noastră de net care ne-au fost partenerii media. Unii ne-au ajutat benevol, cum sunt cei de la Radio3net Florian Pitiş, care ne-au făcut spoturile radio. Am trimis și un comunicat de presă la vreo 60 de ziare locale. Unii l-au publicat. Cred că dacă nu ar fi fost anunţat cod galben de ploaie aş fi adus vreo 500 de oameni, dar probabil nu au vrut să rişte stând la cort în condiţiile acestea şi este de înţeles.
Putinaemotie.ro: Ai alături şi un loc de campare. Ce te-a mai preocupat legat de organizare?
Skwba: În primul rând, să găsesc un loc adecvat concertelor. Am avut două opţiuni. Am vrut să fie apă alături şi o singură cale de acces. Până la urmă am ajuns aici, un platou foarte bun, după cum vezi. Am mai pus toalete ecologice, bineînţeles, am aranjat să fie prezente Poliţia, Salvarea, Pompierii şi Jandarmeria. Am mai închiriat scena şi instalaţia de sonorizare, care n-au dezamăgit pe nimeni. În fine, am vorbit cu comercianţii locali cu care am stabilit să vândă micii cu doi lei şi berea la trei, închiriind spaţiu la un preţ modic: 3 lei metrul pătrat. Aici mi-au făcut unii figura şi au venit cu preţ de dumping, 2,5 lei paharul de bere. Şi pentru că două cluburi de rock m-au promovat i-am invitat să-şi vândă berea aici.
Putinaemotie.ro: De ce n-ai pus un preţ la intrare?
Skwba: Cred că îţi dai seama ce se ascultă într-un oraş precum Cernavodă: electro, manele şi altele pe care le auzi la radio şi la tv. Dacă puneam o sumă mică, oarecare, probabil că rockerii ar fi venit oricum, dar localnicii care nu ascultă genul acesta, nu. Aşa am vrut să le arăt: uitaţi, aveţi şi altceva. Poate că la anul voi băga bilete de intrare dar vor fi foarte ieftine, cât să-mi acopere cheltuielile cu gardul şi cu oamenii care stau la intrare. Mă mai gândesc.
putinaemotie.ro: Ce mai ai în plan pentru a doua ediţie, cea de la anul?
Skwba: Ce-aş putea avea decât să aduc sponsori care să susţină cheltuielile cu trupele? Sper să găsim când vor vedea ce treabă serioasă am făcut aici, practic cu buget zero. După ce găsim sponsori, vom vedea.
