România-Franţa, un meci pe muchie de şuriu
ProSport a aflat că nu doar Piţurcă s-a antrenat să umble cu şmenuri, ci şi tehnicianul galicilor. În 1994, la Campionatul Mondial de Fotbal din SUA, Raymond Domenech a fost prins şi arestat de poliţia americană pentru că la un meci vindea bilete la suprapreţ. În aceste condiţii, întâlnirea dintre măsluitor şi gheşeftar se anunţă extrem de interesantă, motiv pentru care am încercat să adaptăm cronica partidei la un limbaj familiar celor doi.
Este momentul să dăm lovitura, le va spune Piţi jucătorilor noştri. Asta se va întâmpla doar dacă vom profita de fiecare ocazie şi le vom fura mingea francezilor. La cum îl ştim pe antrenorul tricolorilor, bănuim că îi va învăţa pe băieţi să opereze pe flancuri, iar pe Chivu şi pe Mureşan să le ţină spatele lui Mutu şi Marica. Astfel, i-am putea surprinde pe francezi când apărarea lor este plecată, ferindu-ne însă să ajungem în situaţii flagrante de ofsaid.
Pentru că am pomenit de Mutu, e clar că acesta se va concentra să deschidă fortăreaţa oaspeţilor, iar în duelurile directe va ascunde mingea aşa cum ştie el mai bine.
Da, în acelaşi timp, trebuie să evităm atacurile criminale ale ciracilor lui Domenech. Ne aşteptăm de la aceştia nu doar să comită infracţiuni peste infracţiuni, ci şi să joace cu ochii pe ceas. Pe de altă parte, tricolorii vor afla de la Piţi cum să se ferească de penalizări, care ar putea duce la suspendări nedorite.
În fine, poate n-ar fi rău ca măcar acum Piţurcă să lase orgoliul deoparte şi să asculte de sfaturile Procurorului Cornel Dinu deoarece francezii trebuie să se tireze de aici cu un mare gol în desagă.
Succes, tricolori! Să-i prindem pe oaspeţi cu garda jos!
P.S.: Titlul textului a fost furat de pe coperta cărţii cu cântece de ocnă a lui George Astaloş.
