De la stânga la dreapta: Sandu Mihai Gruia, Alexandru Bindea, Udo Schenk şi Florin Piersic jr. (în rolul lui Curzio Malaparte)

Regizorul o invită să se afirme, iar femeia, odată ajunsă la microfon, zice: Filme facem despre cum a fost cu evreii în război, dar de-atunci şi până acuma ne-au mâncat întruna…

Nu te uimeşte să vezi că acolo unde sunt o sută de români se găseşte măcar unul preocupat de pericolul jidănesc. Te suprinde o aşa reacţie după un film care, deşi vorbeşte despre pogrom, este în principal o peliculă despre năravurile autohtone.

Scenariul făcut de Răzvan Rădulescu şi Alex Baciu porneşte de la un text al scriitorului şi militantului italian  Curzio Malaparte (1898-1957). În volumul Kaputt, macaronarul care a rescris capitolul „lovituri de stat” (Tehnica loviturii de stat, ed. Nemira), din teoria politică, îşi aminteşte de trecerea sa prin Moldova. În iunie 1941, mergând spre frontul din Ucraina, în calitate de corespondent al cotidianului Corriere della Sera, Malaparte (pseudonim pe care şi l-a ales pentru a fi răsturnatul etic al lui Bonaparte) s-a oprit la Iaşi, tocmai în zilele în care evreii erau ba făcuţi pilaf, ba deportaţi. Capitolul din Kaputt este dramatic, arătând o armată română hipercompetentă în curăţat evrei. Aceasta e povestea cărţii. Scenariştii se abat însă de la firul istoriei şi vin cu o satiră a birocraţei şi a vieţii de la noi.

Florin Piersic jr., Costel Caşcaval şi the other guy

Pe alocuri, se arată şi pogromul, cu tot tragismul său, dar în cea mai mare parte, pelicula ia în tărbacă neamurile proaste. Nu simţi aşadar că ai de-a face cu încă un film despre oprimarea evreilor,  ci cu unul despre apucăturile românilor.

Radu Gabrea a reuşit, pare că nu cu foarte mulţi bani, să redea atmofera celui de-al doilea război mondial. În afară de câteva elemente decupate parcă din zilele noastre – baia de la hotel –, detaliul butaforiei te duce în atmosfera dorită de regizor. Sonor, eşti „agăţat” cu piesa Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara? chiar dacă în memoriile scrise ale lui Malaparte răsună doar cântecul popular Ce-ai în guşă, Mărioară, interpretat de o artistă a vremii, Chiva Piţigoi.

Filmul place şi datorită a cel puţin doi actori, Florin Piersic jr. şi Claudiu Bleonţ. Primul joacă un Curzio Malaparte introvertit şi suferind, cum a fost creat de scenarişti – spre deosebire de cel din carte, gagicar şi sociabil – iar Bleonţ este ofiţerul român Niculescu Coca, şmecher, isteric, oportunist, descurcăreţ, o caricatură a lui Hitler. Gruber este Marcel Iureş, dar călătoria nu este a sa, ci a celor din etnia sa, spre moarte, nu spre salvare, ca în Train de Vie-ul lui Radu Mihăileanu.

În ziua în care Călătoria lui Gruber a fost proiectat la Festivalul Filmului European, pe 14 mai, Radu Gabrea a început filmările la Mănuşile roşii, continuarea Cocoşului decapitat, după cum regizorul a mărturisit asistenţei.

Generalii Cerchez și Cernat (Mircea Albulescu și Amza Pellea), în „Pentru patrie”, s-au întors să mai bată o dată la turci.

Te prinzi repede că este vorba despre o docu-dramă, un film documentar gândit să capete forţă prin introducerea elementelor de film artistic.

Dacă partea de document nu spune nimic nou, pe măsură ce trece timpul, remarci fragmente din filme româneşti mai vechi (s-a recurs la cinci astfel de producţii). Cel puţin secvenţele din Pentru Patrie acoperă cam o cincime din Carol I.

În rest, ai impresia că Sergiu Nicolaescu a vrut să facă un film cu care românii să-l ţină minte, suprapunându-şi imaginea cu cea a unui mit puternic în istoria naţională, primul rege al României.

Pe lângă jocul uşor afazic al regizorului, mai sunt de remarcat prezenţa igienică a lui Răzvan Vasilescu, în rolul prim-ministrului Ion I.C.Brătianu, şi Andreea Măcelaru Șofron (vezi ultima foto). Doamna a interpretat-o pe regina Maria, dar cu fiecare prim-plan aduce mai mult a viţelucă şi nu la  zburdalnicul suflet al suveranei României.

Ion I.C.Brătianu (Răzvan Vasilescu) și Carol I (Sergiu Nicolaescu)

Carol I și viitoarea regină Maria (Andreea Măcelaru Șofron)

Filmul lui Daneliuc este crunt, încărcat de dezordine, în mintea oamenilor și în lucruri, de minciună, de durere fizică și de tânguire. Mai ales de tânguire. Marilena este suferindă și permanent vezi, auzi, percepi durerea femeii. Îți trebuie ambiție să duci la capat acest al 17-lea film al lui Daneliuc, iar după două ore eşti contaminat de agitaţia personajelor.

Cecilia Bârbora

Vrei, nu vrei, remarci că Cecilia Barbora nu face un rol mult deosebit de celelalte apariţii din filmele lui Mircea Daneliuc, dar aici problema pare să fie a scenaristului, soțul său, același Daneliuc.

În rolul principal masculin apare Serghei Mizil, tovarăș de golăneli de-al lui Nicu Ceaușescu și Mădălin Voicu și beizadeaua demnitarului comunist Paul Niculescu Mizil. Într-un interviu din revista Topbusiness, Mizil jr. spune cum a ajuns să joace in film, deși nu este actor de profesie: Maestrul Mircea Daneliuc m-a vazut într-o emisiune televizată și m-a sunat[...]: Aș vrea să joci în filmul meu. Ești ceea ce-mi trebuie.[...] Mi-a spus tot timpul: Nu încerca să fii actor. Fii natural. Și Mizil chiar a reușit să intre în rolul de mârlan, mai ales că era obișnuit din viața de zi cu zi să poarte la gât un lanț aurit precum cel de bicicletă.

Celelalte două personaje de prim-plan sunt interpretate de Nicodim Ungureanu și de Cornel Palade, cărora rolurile de uvrier cu aplecare spre ilicit și respectiv de alcoolic libidinos par că le vin mănușă.

Bănuim că dacă Daneliuc ar fi câștigat Primaria Capitalei, când a candidat în 2000, ar fi fost un primar urmat de mult mai mulți bucureșteni decât în prezent, când în sală, la Patria, a doua zi de la premieră, erau 20 de oameni.

Cornel Palade

Nicodim Ungureanu

Andreea Boșneag, în rolul liceenei Delia

Scena de 35 de secunde a spotului este însă trasă iar şi iar şi iar (tot filmul, ca să spunem şi deznodământul), deci tânăra este nevoită să bea şi iar să bea (ca să deconspirăm detaliile), din sticla de suc, mimând pofta. De aici, lui Radu Jude ar fi trebuit să-i iasa un lung-metraj. Cea mai fericită fată din lume s-a născut însă scurt-metraj, de care s-a tras ca de peltea. Dacă voia sa păstreze scenariul integral, regizorul putea să-l spargă în vreo şase-opt filmulețe, pe care sa le pună pe youtube, la care lumea să  curgă comentariile loooool, cool etc. pentru că pontuţe golănești are în el.

E drept că Jude şi co-scenarista Augustina Stanciu îşi creează personaje autentice, pe măsura felului de a fi al românului în cotidian: irascibil, pus pe harţă pentru orice mărunţiș, vanitos în meschinarie şi mârlan, iar odată terminată treaba, dispus să uite de toate şi să fie sincer amical cu cei cu care tocmai a trecut prin polemici abrazive. Dar problema filmului – pe lângă cele trei dialoguri care depășesc cinci minute (!) -, este că a fost făcut foarte târziu. Dacă ar fi aparut înainte de Marfa şi banii (2001), al lui Răzvan Radulescu şi Cristi Puiu, ar fi fost o realizare onorabilă. Ieşit astăzi, este o peliculă mediocră. La anul, ar fi fost o producție bună de difuzat pe Acasă TV, în locul mult mai elaboratei Inima de ţigancă.

Mai trebuie spus că, cu acest scenariu, pe când filmul era în proiect, Jude a câştigat un important premiu de 10.000 de dolari la festivalul de la Sundance (Utah, Statele Unite), iar la prezentarea de la B-est, sala a tot râs şi a aplaudat energic la finalul proiecţiei.

Cea mai fericită fată din lume a venit la fel de oportun precum un cântec compus astăzi cu Jos Iliescu, dar filmul e folositor măcar pentru că a prezentat-o pe Andreea Boşneag, o liceană intrată convingător în pielea personajului din rolul principal. Păcat că regizorului scurt-metrajului Lampa cu caciulă nu i-a cântat nimeni înainte de acest film: Hey, Jude, don`t make it long…

Părinții Deliei, interpretați de Vasile Muraru și de Violeta Haret-Popa

Maria Dinulescu (plan apropiat) și Ioana Flora

Altfel, la capătul filmului, ne-au petrecut câteva gânduri:
- Personajele au pe alocuri reacţii inautentice, părând prea uşor de manipulat de fata găsită pe drum.
- Maria Dinulescu ne-a părut, ca interpretare, la nivelul lui Jojo, din scenetele Divertişilor.
- O prezenţă destul de scurtă, dar remarcabilă o are Nicodim Ungureanu, în rolul clientului protector al fetei.
- Totuşi, îţi vine să revezi Pescuit sportiv măcar pentru a pricepe mai bine desfăşurarea lucrurilor.

Daca n-ai dormit bine înaintea proiecţiei, mişcările singurei camere folosite pentru filmări, în miniDV, în tehnica Point of View, în care obiectivul urmăreşte chipul fiecărui personaj, îţi pot provoca un pic de vertij.

În materialul oferit presei, regizorul spune că mai mult şi mai mult l-a preocupat să reflecte moralitatea personajului masculin, care nu vrea sa facă compromisuri, laşitatea acestuia, manipularea, teme ce mă interesează şi în care eu însumi am “probleme”, pe care încerc să mi le explic.

Am mai reţinut că filmul a fost gata în 2007, iar filmările au durat numai 10 zile. În altă parte, regizorul mai afirmă că totul l-a costat 4.000 de euro.

Adrian Titieni