Monica Bârlădeanu, interpreta Francescăi, şi regizorul Bobby Păunescu

Francesca, o tânără pedagogă, vrea să plece la muncă în Italia. Problemele de care se loveşte sunt obţinerea banilor şi prejudecăţile despre prejudecăţile italienilor faţă de români. Adică începând cu propriii părinţi i se spune cât de riscant este pasul pe care vrea să-l facă mergând singură într-o ţară în care românii ar fi discriminaţi şi chiar arestaţi pe străzi, fie şi numai pentru obârşia lor. Lucrurile ar fi avut un curs previzibil dacă iubitul Francescăi nu ar fi intrat într-o afacere cu nişte cămătari, ceea ce duce la intersectarea a două medii care altminteri nu ar fi avut nimic în comun: cel al unei familii obişnuite, de condiţie medie şi cel al unor interlopi fără scrupule. Ciocnirea provoacă întreaga tensiune a filmului şi devine dramatică prin vulnerabilitatea pe care o arată norodul cu carte de muncă când este vizitat de lumea infracţională.

Deşi probabil pelicula va fi ţinută minte doar prin replica cu “târfa de Mussolini” şi poate prin debutul într-un rol principal al Monicăi Bârlădeanu, sunt câteva gesturi şi situaţii din cotidian aduse dibaci de regizor pe ecran. Nu atât de multe încât să facă din Francesca evenimentul anului, ca în autoelogiul lansat la întâlnirea cu presa, dar pentru că au fost puse într-un ansamblu corent, filmul nu va fi uitat când se va vorbi despre realizările cinematografice din această perioadă.

În alte roluri apar Doru Boguţă – iubitul Francescăi (a jucat şi în Întâlniri încrucişate), Luminiţa Gheorghiu (asistenta de pe ambulanţă în Moartea domnului Lăzărescu), Doru Ana şi scenograful Mihai Dorobanţu, în rol de individ dubios fără cusur. Producător al filmului a fost Cristi Puiu, care s-a arătat mulţumit că Bobby Păunescu şi Monica Bârlădeanu nu şi-au distrus reciproc carierele şi au rămas un cuplu şi după încheierea filmărilor.

Am mai remarcat product placement-urile din afacerile fraţilor Păunescu – b1 TV şi hotelul Inter, fără însă ca cineva din film să citească Curierul Naţional -  şi mapa de presă impecabilă oferită cu sprijinul sponsorului Intesa SanPaolo Bank, şi nu al Bancorex-ului, cum poate s-ar fi aşteptat unii.

La sfârşit, chiar îţi vine să te bucuri. Dac-o ţine tot aşa, Păunescu cel mic va fi un câştig pentru cultură şi un megaevazionist mai puţin pentru buget.

Generalii Cerchez și Cernat (Mircea Albulescu și Amza Pellea), în „Pentru patrie”, s-au întors să mai bată o dată la turci.

Te prinzi repede că este vorba despre o docu-dramă, un film documentar gândit să capete forţă prin introducerea elementelor de film artistic.

Dacă partea de document nu spune nimic nou, pe măsură ce trece timpul, remarci fragmente din filme româneşti mai vechi (s-a recurs la cinci astfel de producţii). Cel puţin secvenţele din Pentru Patrie acoperă cam o cincime din Carol I.

În rest, ai impresia că Sergiu Nicolaescu a vrut să facă un film cu care românii să-l ţină minte, suprapunându-şi imaginea cu cea a unui mit puternic în istoria naţională, primul rege al României.

Pe lângă jocul uşor afazic al regizorului, mai sunt de remarcat prezenţa igienică a lui Răzvan Vasilescu, în rolul prim-ministrului Ion I.C.Brătianu, şi Andreea Măcelaru Șofron (vezi ultima foto). Doamna a interpretat-o pe regina Maria, dar cu fiecare prim-plan aduce mai mult a viţelucă şi nu la  zburdalnicul suflet al suveranei României.

Ion I.C.Brătianu (Răzvan Vasilescu) și Carol I (Sergiu Nicolaescu)

Carol I și viitoarea regină Maria (Andreea Măcelaru Șofron)