2. 20 de zile mai târziu, Herta Müller scria un alt text, în Evenimentul zilei,  unde îi lua partea lui H.-R. Patapievici, într-un scandal cunoscut ca al “poneiului roz cu zvastică”. De această dată, prozatoarea şi poeta germană se solidariza cu şeful ICR în faţa atacurilor duse în principal de Antena 3. Scria atunci deţinătoarea Nobelului de azi:

La interogatorii, pe vremuri, securiştii îmi adresau reproşuri uimitor de asemănătoare cu cele care i se aduc azi lui Patapievici: cum că scriitura mea ar fi o blasfemie, ar aduce atingere naţiunii române!

Aşadar, aici, Herta Müller vorbeşte despre metodele securiste ale celor care zi de zi îl atacau pe Patapievici, în emisiunile Antenei 3 şi în cotidianul Ziua.

Astăzi, profitând de autoritatea căpătată de Herta Müller în urma înaltei recunoaşteri, Antena 3 găseşte potrivit să dea o ştire precum cea din imagine.

De fapt, din cele două scrisori amintite reiese altceva decât se spune în titlul respectiv:

- Nu a fost vorba despre un conflict propriu-zis – o dispută ireconciliabilă sau cu o durată mai mare -, ci despre o critică la adresa unui gest al lui H.-R.Patapievici. Dovadă stă felul în care scriitoarea i s-a ălăturat eseistului trei săptămâni mai târziu.
- Cu abuzul s-a mers şi mai departe: titlul din articolul Antenei este formulat la prezent, deşi lucrurile s-au petrecut cu mai mult de un an în urmă, scris aşa doar pentru a lăsa impresia că este un diferend actual.
- Autoarea germană denunţă metodele ziariştilor care îl atacă pe şeful ICR, jurnalişti pe care îi asemuieşte cu securiştii. Cu alte cuvinte, un conflict major implicit, la nivel de principii, fără vreo cale de conciliere, se poate spune că există între Herta Müller şi tipul de gazetărie făcut la Antena 3. Asta nu a împiedicat însă născocirea ştirii în discuţie, expresie a unei combinaţii de ură, apetit mistificator şi lipsă de scrupule în tratarea informaţiei,  la angajaţii lui Felix-Voiculescu.

Şi chiar dacă ar fi existat numai prima scrisoare, în care laureata Nobel îl condamna pe H.-R. Patapievici pentru că a dat vizibilitate unor colaboratori ai Securităţii, Antena 3 – post de televiziune al unui fost securist şi turnător dovedit, personaj care se opune din răsputeri, şi prin mass media pe care le deţine, oricărei lustraţii morale – ar fi fost ultimul mijloc de presă îndreptăţit să jubileze că directorul ICR este mustrat în legătură cu acest subiect.

Un alt ziar spaniol, El Mundo, subliniază pe manşeta ziarului:

Nobel pentru românca victimă a lui Ceauşescu. Herta Müller scrie pentru a nu fi uitată tragedia minorităţii germane.

Întrebată de reporterul publicaţiei suedeze Dagens Nyheter dacă se simte româncă sau germană, scriitoarea răspunde:

Probabil că ambele sau poate că nu sunt nici una, nici alta. Nu ştiu ce sunt, dar deoarece scriu în germană, sunt autor german. Am învăţat româna când aveam 15 ani. Chiar îmi place limba, dar nu pot scrie în română.

Mai multe ziare din Spania, Statele Unite şi Marea Britanie insistă pe faptul că autoarea româno-germană este practic o necunoscută. Bunăoară, într-un alt articol, din La Vanguardia, se zice:

Nici urmă de Herta Müller în librăriile spaniole… Librăriile au fost surprinse fără exemplare în rafturi din scrierile autoarei, la fel cum s-a întâmplat şi anul trecut cu francezul Jean Marie Le Clézio sau acum doi ani cu Doris Lessing.

După ce aminteşte că proaspăta laureată s-a născut în România şi că Ceauşescu a vândut-o statului vest-german în 1987 pentru 8000 de mărci, circa 4000 de euro, sub titlul Nobelul îi încununează pe cei tăcuţi, cotidianul spaniol El País constată:

Din circa 20 de cărţi de eseu, poezie şi proză, doar câteva s-au tradus în spaniolă: Depresiuni (volumul de debut, apărut în România în 1982, după ce a fost serios cenzurat n.n.), Omul este un mare fazan pe această lume (apărut în Germania în 1986 n.n.) şi Pielea vulpii şi Sălbăticiunea inimii (două romane apărute în română cu titlurile Încă de pe atunci vulpea era vânător - ecranizat de Stere Gulea – şi Animalul inimii, adunate sub acest titlu în spaniolă n.n.)

În aceeaşi idee scrie şi britanicul The Independent:

Doar patru dintre cele 15 opere de ficţiune ale Hertei Müller au fost până acum traduse în engleză, dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe… Pete Ayrton, editorul londonez al unei cărţi a scriitoarei - Omul este un mare fazan… – afirmă că în 20 de ani de la apariţie s-au vândut în jur de 20 de mii de exemplare.

Şi Washington Post începe articolul despre distincţia Academiei suedeze remarcând că Herta Müller este o necunoscută:

Herta cine? A câştigat premiul Nobel pentru literatură pe 2009, dar mulţi critici şi profesori americani de filologie pe care i-am contactat nu au citit-o niciodată, asta în cazul în care au auzit vreodată de ea.

La câteva minute după decernarea premiului, publicaţia austriacă Der Standard îi ia interviu prin telefon lui Ioan Holender, directorul Operei de Stat din Viena. Acesta comentează:

Mă aflu în Piaţa centrală din Timişoara. Toată lumea este fericită aici, iar eu sunt fericit pentru acest oraş. Timişoara însă nu este România, iar la Bucureşti nu cred să fie cineva care să trăiască această fericire.