De circa 15 ani, prof.univ.dr. Lucian Boia, susţinător declarat al lui Crin Antonescu, încearcă în scrierile sale să arate locul mitului în istoria noastră. Câteva citate din cartea Istorie şi mit în conştiinţa românească (Ed. Humanitas, 1997) dau o imagine despre actul lui Mihai Viteazul, cu totul diferită de cea pe care o declamă electoral liderul liberal:

Atunci când Mihai Viteazul apare ca făuritor al “unităţii naţionale”, ne aflăm în faţa unui proces de mitificare, pentru simplu motiv că asupra faptei sale reale se proiectează ideologia statului naţional a ultimelor două secole, inexistentă în anul 1600. (pg.7)

Mai departe, profesorul Boia aduce argumente împotriva tezei “unirii” realizate de Mihai Viteazul:

Domnitorul care a reuşit să stăpânească pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei ţări reunite, trei veacuri mai târziu, în România modernă, începe a fi receptat ca unificator abia spre mijlocului secoului al XIX-lea.

La Miron Costin, Mihai Viteazul se află în postura de cuceritor al Ardealului şi al Moldovei, “pricină de multe vărsări de sânge între creştini”…

Din cealaltă perspectivă, muntenească, Istoria domnilor Ţării Româneşti, atribuită lui Radu Popescu, îi tratează de-a valma pe toţi adversarii lui Mihai, străini şi români deopotrivă: “au supus domnia lui pă turci, pă moldoveni, pă unguri, de-i avea ca pe neşte măgari pe toţi“. (pg.22)

Nici la Şcoala Ardeleană, atât de preocupată de afirmarea identităţii româneşti, acţiunile domnitorului nu trec drept naţionale, mai arată Lucian Boia, citând dintr-o operă a cărturarului iluminist Samuil Micu, redactată aproape de 1800:

“În anul 1593 în domnia Ţării Româneşti au urmat Mihai Vodă carele se zice Viteaz. Acesta foarte mare ostaşiu au fost, şi pre turci i-au băutut şi pe ardeleni i-au biruit şi Ardealul l-au luat şi l-au dat împăratului Rudolf…”. (pg.23)

Mitul lui Mihai Viteazul unificatorul a fost impus, apreciază autorul cărţii menţionate, odată cu scrierea lui Nicolae Bălcescu “Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, dar n-a fost tot timpul valabil de atunci:

În perioada interbelică, niciun istoric responsabil nu mai afirmă că Mihai ar fi avut în minte un proiect net de unitate românească. Chiar în manualele de şcoală este afirmată inexistenţa unei asemenea intenţii. Sunt desigur nuanţe: P.P. Panaitescu refuză orice implicare a unei conştiinţe româneşti; N.Iorga şi C.C. Giurescu par mai puţin categorici, dar nici ei nu merg până la identificarea unei idei naţionale. (pg.151)

Orice ar spune aceste voci, istoricul Crin Antonescu vede lucrurile aşa cum se învăţau în şcoală în anii lui Ceauşescu. Practic, el afirmă că Mihai Viteazul a acţionat după o idee naţională, care a început să se manifeste în Europa două secole mai târziu, când de fapt voievodul muntean îşi pornise campania în Transilvania şi Moldova din raţiuni ce ţineau de refacerea unei coaliţii militare. (Pompiliu Teodor, Istoria României – Grupul Editorial Corint, 2003).

Despre istoria pe care o ştie Crin Antonescu s-a mai comentat când, întrebat de Marius Tucă cine a fost primul preşedinte al PNL, actual şef liberal n-a ştiut să răspundă.

Lucian Boia, autor a mai multe cărţi de istorie decât are procente Crin Voievod. (imaginile neprelucrate: wikipedia.org)