Poate singura informaţie nouă pe care a adus-o confruntarea a fost anunţul lui Traian Băsescu că, în cazul în care va câştiga un nou mandat, va căuta să modifice modalitatea de vot şi să impună scrutinul uninominal pur, ceea ce ar însemna ca alegerea tuturor parlamentarilor să fie similară cu cea a primarilor.

Băsescu a recurs din nou la ceea ce în retorică se cheamă refutatio. Aşa cum în 2004, faţă în faţă cu Adrian Năstase, se întreba de ce este blestemat poporul român să aleagă între doi comunişti – cum va remarca şi Mihnea Măruţă -, preşedintele are acum o abordare similară: Lumea se întreabă când vom pleca noi. Această tehnică discursivă constă în anticiparea şi folosirea unei eventuale replici a adversarului, replici a căror forţă este anihilată, în acest fel.

Băsescu mizează pe efectul de surprinză, printr-un comportament atipic unui candidat aflat într-o confruntare, în cel puţin două rânduri. Renunţă să pună întrebarea finală, ca apreciere, spune el, pentru că Antonescu a venit la dezbatere. Urmăreşte astfel să-l priveze pe Crin Antonescu de cinci minute de prezenţă mediatică. Mai mult intră astfel şi în rol de tutore, care dă recompense şi pedepse.
Ulterior, încearcă şi rolul de profet – o formă de autoritate care transcende experienţa comună, accesibilă numai celor care cunosc profund mersul lucrurilor în lume -, mascându-şi un atac sub regretul că adversarul său nu va intra în turul al II-lea.

Sofismele au un loc important în discursul lui Traian Băsescu. Când i se reproşează că a jignit femei ziariste şi că a promovat un model de femeie neadecvat, reacţionează indignat şi îşi acuză adversarul că insultă doamnele. Când are ocazia, o aduce în discuţie pe soţia sa, Maria Băsescu, – ştiind-o inatacabilă – fără nicio legătură cu întrebarea care i se pune. Chestionat despre asemănarea sa cu Ceauşescu, nu răspunde direct, ci îşi toarnă realizările cu care venise scrise de acasă, recurgând, pentru efect oratoric la o anaforă dusă la limita timpului alocat şi a răbdării ascultătorului.
Mai nou, clamează că, la capătul mandatului său, România şi-a mărit suprafaţa cu nouă mii de kilometri pătraţi, deşi în realitatea este vorba doar despre un drept de exploatare a platoului din Marea Neagră, ceea ce nu este o creştere propriu-zisă a teritoriului.

Două dintre temele dominante în discursul de campanie al lui Traian Băsescu au fost reluate şi la această întâlnire:
1. Cei ce vor să schimbe lucrurile în bine sunt consideraţi scandalagii, asociindu-se cu exemple care-l favorizează.
2. Tinerii români au şanse mari de a realiza profesional şi material: Uitaţi-i cum au reuşit cei care lucrează la Oracle, companie al cărei brand şi l-a lipit practic de al său.

Moment comic. Candidaţii sunt întrebaţi care au fost ultima carte citită şi ultimul film văzut. Băsescu spune că a citit lucrarea lui Cărtărescu, Levantul, carte pe care a menţionat-o şi în urmă cu cinci ani, într-o confruntare cu Adrian Năstase! Poate din cauza mulţimii de arhaisme din această epopee, care necesită lectura cu dicţionarul în mână.

La rândul său, Crin Antonescu pomeneşte despre o carte, dar lectura ei nu pare să-i fie foarte apropiată în timp, după cum evită să-i pronunţe numele. Iar ultimul film văzut de candidatul liberal – chiar pelicula sa preferată – este drama Parfum de femeie, cu Al Pacino, cu care s-ar asocia mai degrabă o câştigătoare de miss decât un bărbat de stat.

Liberalul îi reproşează lui Băsescu felul în care s-a raportat la femei, iar preşedintele face aluzie la o întâmplare din trecutul lui Crin Antonescu. Acesta, se spunea, avea o relaţie cu actuala parteneră de viaţă, Adina Vălean, înainte ca prima sa soţie, suferindă de o boală incurabilă, să se sinucidă. Atacul preşedintelui i-a indignat pe mulţi, dar se poate pune întrebarea de ce a simţit nevoia preşedintele PNL să deschidă acest subiect.

Crin Antonescu a părut stângaci în gestionarea atacurilor la adversar: fie întrebări cu impact  – despre creşterea în an de criză a bugetului prezidenţial, despre casa din Mihăileanu, pe care Băsescu şi-a atribuit-o pe când era primar – au fost lansate ca afirmaţii, neobligându-l pe Traian Băsescu să răspundă, fie a pus întrebări ce i-au dat ocazia preşedintelui să replice prompt în propriul avantaj: despre flotă şi despre tinerii cu studii din administraţia prezidenţială.

Nici despre Traian Băsescu nu se poate spune că a avut de fiecare dată replica la el, la minciunile contracandidatului. Nici când Antonescu a afirmat că nu s-a aliat niciodată cu PSD-ul, deşi de săptămâni bune liberalii vorbesc despre noua majoritate din Parlament (tot o formă de alianţă este, chiar dacă nu la guvernare), nici când şeful PNL a declarat că nu a guvernat niciodată, cu toate că el însuşi a fost ministru, între 1997 şi 2000, iar guvernul Tăriceanu a fost în funcţie până în 2008.

Mai multe amabilităţi ale lui Crin Antonescu la adresa lui Traian Băsescu şi a PD-L-ului şi atacuri la Mircea Geoană şi la PSD pot arăta:
1. În logica de campanie electorală, liberalul şi-a concentrat atacurile la adresa adversarului care este plasat imediat deasupra sa în sondaje, anume spre Geoană.
2. S-au creat minime condiţii pentru o viitoare alianţă a partidelor de dreapta PNL-PD-L.

Formulările lui Traian Băsescu nu au fost de fiecare dată bune de dat exemplu într-o carte de gramatică.

Atitudinea ofensivă a lui Traian Băsescu transpare şi din comunicarea sa nonverbală, la salutul de final: înaintează în teritoriul adversarului şi iniaţiază nonşalant contactul cu el şi cu echipa acestuia.

De menţionat că liberalul a respectat de obicei timpul care i s-a alocat, spre deosebire de Traian Băsescu.

Şeful PNL i s-a adresat preopinentului său în mai multe rânduri cu “domnule preşedinte”, în timp ce Traian Băsescu îi vorbea cu “domnule Antonescu”, apelative care-i consacră actualului preşedinte un statut superior faţă de contracandidat.

Majoritatea întrebărilor au vizat mai degrabă prerogativele premierului şi nu pe cele ale preşedintelui, aşa cum apare rolul şefului statului în prezent.

După întâlnire, Robert Turcescu avea să dezvăluie că iniţial i s-a propus lui să modereze această întâlnire, dar a refuzat din lipsă de timp.