Insul este una dintre marile imposturi ale vieţii publice – numim aici impostură diferenţa dintre ceea ce se pretinde şi ceea ce este de fapt personajul: şi-a măsluit dosarul care i-a permis să ajungă profesor universitar, cum demonstra jurnalistul Mihai Răzvan Vintilescu, a trăit din numeroase tantieme ale instituţiilor sanitare din deplorabilul sistem românesc de sănătate şi a câştigat primăria capitalei promiţând o gogomănie. Ca edil în an de criză, a propus Consiliului General construcţia în Herăstrău a celei mai mari fântâni muzicale din Europa, în valoare de aproape nouă milioane de euro, iar acum, ambiţionat să reuşească la cel mai înalt nivel trişând, a intrat în cursa pentru preşedinţie (din care practic deja a ieşit).

Din expunerile electorale la televizor, am selectat o serie de imagini cu vorbele candidatului care îşi trâmbiţează indepedenţa, pe care le-am alăturat în materialul video de mai jos.

Cu morgă lătăreaţă şi ton mistreţos, agentul sanitar Oprescu pretinde că îl respectă pe omul de rând atunci când îl numeşte “pulime” (de la minutul 0.12, în video),  îi apreciază pe foştii activişti, “verificaţi din punct de vedere al caracterului”, (0.30), fabulează despre “tendinţele de trecere ale parlamentelor europene la sistemul bicameral”, afirmaţie pe care insistă, deşi Luca Niculescu îi zice că aşa ceva nu există (1.04) şi este neted în previzibil ca pielea Barbarei Blade, din reclamele la Lady Speed Stick, când spune cum vede politica internaţională: despre românii care trebuie să-şi recâştige locul pe care îl merită, despre cum să ne apărăm concetăţenii din Italia şi Spania sau despre relaţiile cu Statele Unite.

Oprescu apare ca un falsificator fără cusur când îl vezi că şi-a păcălit şi profesorii de limba română (4.14). El zice “titirambic”, “reeşapaţi”,  “în cele ce privesc” şi invocă adesea nevoia unor “profesionişti cu expertiză“, vrând să spună “cu experienţă”. Oprescu electoral înseamnă urechism, încropeală, şmecherie populistă şi joc de măşti. Măşti pe care le compune scurt, cu puncte vizibile de inflexiune: acum e căpetenie intransigentă, acum e hâtru, acum e pensionar bombănitor. Iar aceasta din urmă chiar îl prinde foarte bine. Îndărătul lor stă însă, la fiecare întrebare, un şcolar habarnist, care nu-şi priveşte interlocutorul în ochi, care simulează reflecţia, ca şi cum ar avea în ce cunoştinţe să scormonească. Şi tot acolo stă un neam prost, când îl insultă pe contracandidatul Remus Cernea (3.45), aprobat prin râsete de indolenţa gazdelor şi de tâmpul public anexă.

Şarlatania e deplină la momentul discuţiilor despre fantasma rutieră suspendată. O dă din colţ în colb şi aruncă cu fiecare ocazie răspunsuri fără sens, întrebat fiind dacă mai are de gând să construiască şoseaua pentru care s-a angajat. Fie zice că va fi ajutat de poporul chinez sau de Dumnezeu, fie, prin exprimări impersonale, ia distanţă de promisiune – o să se facă -, fie încearcă ironii amărâte, care ignoră întrebările din subtext: Vă ţineţi cuvântul dat? Sunteţi sau nu om de onoare?